Cefin Trucks, unic importator si distribuitor al brandului Ford Trucks in Romania, sarbatoreste livrarea vehiculului cu numarul 3000, prag atins in luna Noiembrie 2022. Cu ocazia aniversarii livrarii primelor 1000 de unitati Ford Trucks in Romania, parcurs realizat in 30 de luni, a fost setat un nou obiectiv, ca urmatoarele 1000 sa fie livrate catre clientii brandului in jumatate din timp, si anume 15 luni. In pofida unei perioade atipice, dificila atat din punct de vedere social cat si economic, Cefin Trucks a reusit sa indeplineasca obiectivul in vara anului 2021. Urmatorul obiectiv a fost setat in conditiile unei accelerari a ritmului de vanzare, si consta in livrarea vehiculului cu numarul 3000 pana la sfarsitul anului 2022.
Evenimentul de celebrare a avut loc in prezenta unor inalti reprezentanti din partea Ford Trucks:
Mr. Serhan Turfan: Vice President, Ford Trucks
Mr. Emrah Duman: Director, International Markets, Ford Trucks
Mr. Selim Yazici: Managing Director Central & Eastern Europe & Baltics Ford Trucks International
Mr. Koray Kuvvet: Managing Director Eastern Europe & Balkans Ford Trucks International
Cele 3000 de unitati vandute incepand cu 2017, sunt distribuite catre 660 de clienti unici, companii importante din domeniul transportului intern si international, de constructii si companii ce isi desfasoara activitatea in domeniul managementului deseurilor. Vehiculele Ford Trucks sunt parte din cele mai mari santiere de infrastructura din tara, sunt pe drumurile nationale si internationale si sunt folosite de catre numeroase companii locale si municipalitati in lucrari specializate.
Acest obiectiv si multe altele sunt posibile datorita implementarii unei strategii complexe si a unei viziuni pe termen lung, care are la baza nevoile clientilor, din zona de achizitii, comunicare, servicii after sales din Romania si international, servicii financiare si informatii despre flota.
“Livrarea a 3000 de unitati Ford Trucks in Romania este un obiectiv pentru care am muncit foarte mult inca de la lansare si nu reprezinta pentru noi un simplu numar. Acest rezultat este si un semn de apreciere din partea clientilor atat referitor la produse cat la serviciile pe care le oferim. Este de asemenea dovada unei munci extraordinare de ecghipa si a tuturor celor implicati (funizori, clienti, finantatori si actionari). Toti cei care au contribuit la acest rezultat sunt deja parte a comunitatii Ford Trucks, si ne ajuta sa ducem mai departe strategia companiei. Principiul pe care ne bazam este ca atunci cand clientul are de castigat, acest lucru se transforma in castig si pentru companie. Doar printr-un proces constant de imbunatatire a serviciilor si a produselor pe care le oferim ca si companie, vom atinge, nu numai noua provocare de a livra 3000 de vehicule Ford Trucks in jumatate din timpul necesar pentru primele 3000 de unitati dar si de a oferi cea mai mare valoarea adaugata pentru clientii nostri.
Obiectivul nostru este sa mentinem Ford Trucks in topul preferintelor clientilor, acolo unde am dovedit deja ca meritam pozitia de lideri in segmente precum cel al vehiculelor de constructii si cele specializate, si sa pastram trendul ascendent al cotei de piata. Ford Trucks a demonstrat deja un raport calitate-pret foarte bun si flexibilitate in fata cerintelor pietei pe care Cefin Trucks o poate acomoda prin experienta pe care o are in servicii integrate.” a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.
„Ford Trucks este prezent in Romania din 2017 alaturi de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes in ultimii cinci ani si jumatate, timp in care brandul si-a consolidat pozitia in piata de vehicule comerciale grele, in drumul catre topul marcilor din industrie. Ne concentram pe consolidarea pozitiei de lider in segmentul vehiculelor de constructii si specializate, in timp ce ne adaptam la noile tehnologii si nevoile pietei permanent in evolutie. De asemenea avem ca obiectiv sa mentinem trendul ascendent in segmentul de transport international, cu produsul Ford Trucks F-MAX.
Bazandu-ne pe succesul pe pietele actuale, prioritatea noastra este sa stabilim o amprenta puternica Ford Trucks in Europa, cu portofoliul solid de produse, reteaua puternica de dealeri si o acoperire larga a serviciilor cu o inalta competenta. Ne propunem sa cream valoare cu cele mai eficiente solutii de transport si pozitionarea noastra competitiva in ceea ce priveste „costul total de proprietate”. Dupa finalizarea expansiunii Europei de Sud si de Vest, patrundem in tarile Europei de Nord pana in 2024 si cresterea noastra va continua in acelasi ritm. Ne propunem sa fim in 55 de piete pana in 2025. Credem ca aceasta strategie va contribui la succesul nostru continuu pe piata romaneasca.
In timp ce extinderea retelei de service atat nationala cat si internationala contribuie foarte de mult la increderea pe care o construim cu clientii nostri, accelerarea volumului de vanzari in Romania este, de asemenea, foarte importanta in 2023. Aceasta ne permite sa ne setam ca obiectiv ca urmatoarele 3.000 de unitati Ford Trucks sa fie livrate in jumatate din timpul necesar pentru primele 3000.” a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.
Ford Trucks - evolutie accelerata pe piata romaneasca
Luna mai 2017 a marcat o etapa importanta in evolutia companiei, prin lansarea oficiala a activitatii de importator Ford Trucks.
In primul an de activitate, Cefin Trucks, in calitate de importator si distribuitor al Ford Trucks, a inregistrat vanzari de 157 de unitati (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de constructii si 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cota de 2,36%.
In al doilea an, compania si-a indeplinit si depasit obiectivul stabilit, surclasand deja, in semestrul al doilea, doi competitori cu o prezenta traditionala pe piata. Numarul unitatilor vandute s-a dublat, ajungand la 357, iar cota de piata la 4,1%.
Vanzarile au crescut si mai mult in 2019, cu peste 555 de unitati livrate si o cota totala de piata de peste 8%, cumuland in noiembrie 2019 un total de peste 1000 de unitati Ford Trucks. Datorita lansarii F-MAX, un vehicul perfect potrivit pentru transportul international, Cefin Trucks intentioneaza sa-si mareasca cota de piata in segmentul respectiv, unde potentialul de crestere ramane foarte ridicat. Cefin Trucks a mizat pe pastrarea pozitiei de lider in alegerile clientilor din segmentele de Constructii si Vehicule municipale si in 2020, atingand locul 4 in Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cota de piata de 11.8%. Tot in 2020, Cefin Trucks si-a extins reteaua de service, ajungand la 19 centre service in Romania.
In anul 2021, Ford Trucks atinge pragul de 2000 de unitati vandute in Romania iar in Noiembrie 2022 atinge cele 3000 de unitati previzionate pana la sfarsitul anului 2022. Pastreaza pozitia de lider in segmentul de vehicule specializate, ramane in topul vehiculelor de constructii si creste in cota de piata pentru segmentul reprezentat de F-Max. Reteaua de after sales Cefin Trucks include 22 de centre service in acest moment, in toata tara, atat partenere cat si proprii.
Acest obiectiv si multe altele sunt posibile datorita implementarii unei strategii complexe si a unei viziuni pe termen lung, care are la baza nevoile clientilor, din zona de achizitii, servicii after sales din Romania si international, servicii financiare si informatiile despre flota (localizare, gestiune transport, stil de condus, consum, tahograf, etc).