Criza sanitara globala provocata de virusul COVID 19 este una fara precedent fie si daca ne gandim numai la faptul ca niciodata, nici in vremuri de razboi, nu am fost in situatia blocarii totale a activitatii economice in cele mai multe sectoare din cele mai multa tari ale lumii.
Ca orice criza de mare amploare, si pandemia de coronavirus va avea un final. Dupa orice criza de acest tip, vor exista invingatori si invinsi. Numai ca, de data aceasta, statutul de invingator sau de invins nu va fi atribuit imediat, ci pe parcursul drumului pe care o vor apuca dupa criza statele, organizatiile supranationale sau marile corporatii. Fara indoiala, dincolo de distrugeri, dincolo de pierderi, cea mai grava criza a generatiei noastre va activa si o serie intreaga de oportunitati. Pentru ca doar o criza de asemenea proportii are forta de a nivela asperitati, de a trece peste blocaje artificiale si de a provoca acele decizii disruptive care pot transforma societatile si vietile individuale.
In ceea ce ne priveste, pandemia de coronavirus ne-a prins intr-o situatie de relativ echilibru. Suntem un stat membru al Uniunii Europene si, prin urmare, avem acces la intreaga infrastructura de organizare, finantare si sprijin a unei structuri supranationale care, desi initial s-a miscat mai greu, a inceput sa actioneze. Cu toate acestea, nici constructia europeana si nici statele nationale nu se pot lauda cu performante exceptionale in gestionarea acestei crize. Este o realitate pe care trebuie sa o recunoastem cu realism. Este singura atitudine valida pentru a putea aborda cu pragmatism problema reconstructiei europene si nationale de dupa aceasta criza.
Am alaturat ambii termeni – european si national – pentru ca, in pofida tentatiei de a aseza in antiteza constructia supranationala europeana cu fundamentele nationale, sunt de parere ca dupa aceasta criza putem gasi cai eficiente de reconciliere intre viziunile federaliste care cer un rol mult mai puternic al UE pentru a putea apara comunitatea europeana de expansiunea economica, politica, militara chiar a altor actori, si partizanii statelor nationale care, fara un scut european puternic, risca sa fie ”cumparate” la bucata si inghitite rapid de aceiasi actori expansionisti care nu impartasesc niciuna dintre valorile esentiale ale civilizatiei si identitatii noastre specifice.
Uniunea Europeana s-a nascut dupa un razboi care a ravasit continentul, reusind sa mentina pacea timp de peste 70 de ani. Aceeasi Uniune Europeana are acum o mare sansa de a renaste, dupa un deceniu negru marcat de ascensiunea fortelor extremiste (in multe state occidentale), autoritariste (Ungaria), de ruptura provocata prun iesirea Marii Britanii si de diviziunile Nord-Sud / Est-Vest pe cele mai diverse subiecte. Conditia principala a regenerarii proiectului european tine de capacitatea Uniunii si a Statelor Membre de a lua si pune in aplicare deciziile tactice si strategice necesare combaterii solidare a crizei sanitare si economice.
Cetateanul european deplin se va naste rapid daca la finalul acestei crize sanitare va fi evident efortul Uniunii Europene de a fi contribuit direct si concret la combaterea epidemiei. Fiecare masca de protectie, fiecare ventilator ATI, fiecare produs de stricta necesitate care ajunge la oameni prin mijlocirea Uniunii Europene vor insemna tot atatea voturi in alb acordate de cetatenii Statelor Membre, proiectului european intarit. In Romania, cel putin, asteptarile sunt foarte ridicate, asa cum o releva ultimul sondaj de opinie realizat de INSCOP Research care arata ca peste 80% dintre romani cred ca statutul de membru al UE ne poate ajuta in combaterea epidemiei.
La fel de importante vor fi masurile pentru depasirea crizei economice. Uniunea a anuntat deja alocarea unor sume importante dintre care o parte semnificativa, peste un miliard de euro, va ajunge in Romania pentru sprijinirea sistemului sanitar si a intreprinderilor mici si mijlocii afectate. Dar evident, nu este suficient. Cand vorbim despre masuri strategice pentru depasirea crizei economice, trebuie sa gindim la scara mare un proiect masiv de reasezare a modelelor de productie, consum si inovatie. Acelasi cetatean european deplin va trimite in irelevanta fortele extremiste ce bantuie continentul si va sprijini proiectul european intarit ce se va naste daca Uniunea Europeana, in acord cu Statele Membre, vor avea viziunea, vointa politica si capacitatea administrativa de a implementa un veritabil ”Plan Marshall” european construit cu banii Europei, pentru prosperitatea Europei.
In detaliile acestui ”Plan Marshall” european se pot regasi cele mai importante parghii de reconciliere intre viziunile federaliste si cele nationale care se confrunta inca pe continentul european:
1. Daca doreste sa fie relevanta in acest secol, Europa in ansamblu si statele europene in particular vor trebui sa stimuleze relocarea capacitatilor de productie pe teritoriul Uniunii. Este un proiect care poate dura un deceniu, dar trebuie inceput in forta si imediat. SUA au initiat si vor amplifica acest fenomen, iar UE nu poate sustine orbeste un model esuat al globalizarii, ci trebuie sa fie in avangarda transformarii acesteia, intr-o formula mai echilibrata care sa evite monopolizarea productiei intr-un unic areal geografic. Iar relocarea capacitatilor de productie trebuie sa se faca echilibrat pentru ca toate Statele Membre sa fie beneficiare ale procesului de reindustrializare. In acest fel, Uniunea va transmite, pe de o parte, un mesaj politic puternic – fiecare membru conteaza si economia fiecari tari este ajutata, iar pe de alta parte, va asigura o dezvoltare structurata, echilibrata a continentului, valorificand in integralitate imensul sau potential demografic de peste 500 de milioane de oameni.
2. Un ”Plan Marshall” european nu poate ocoli problema Europei cu mai multe viteze. Un astfel de concept care diferentiaza, fie va alimenta intotdeauna frustrari nationale, fie va hrani tendinte secesioniste. Europa nu poate functiona ca un bloc decat intr-o singura viteza a carei intensitate se modifica simultan. Spatiul Schenghen care exclude pe nedrept unele state estice, doar pentru ca altele occidentale inventeaza pretexte din interese economice egoiste sau pentru a da satisfactie reflexelor extremiste locale, trebuie sa includa toate, dar toate Statele Membre. Pentru ca acest lucru sa fie realizabil, unele state occidentale vor trebui sa abandoneze reflexe inutile de superioritate, iar altele vor trebui sa priveasca mai in adancime asupra propriilor neajunsuri provocate adesea de sisteme publice neperformante, lipsite de integritate, alimentate de clase politice infectate de incompetenta sistemica.
3. De asemenea, un ”Plan Marshall” european trebuie sa vizeze consolidarea infrastructurii europene de orice tip, fie ea de transport, sanitara, energetica, ecologica sau de comunicatii moderne.Autostrazile care lipsesc in multe state din estul Europei trebuie construite in urmatorul deceniu. Sigur, adesea regasim culpa esecului la nivelul administratiilor nationale incompetente, dar nici nu putem sa trecem natangi cu vederea gandacii inchipuiti in mod ciudat de anonimi functionari europeni, invocati brusc drept pretext pentru blocarea unui mare coridoar de transport european care uneste Portul Constanta de Europa Occidentala (Autostrada Pitesti – Sibiu).
4. In fine, un ”Plan Marshall” european pentru secolul XXI nu poate ignora imesul potential intelectual si creativ al continentului.Europa inca are cea mai educata populatie, acest tip de capital intelectual fiind decisiv pentru inovatia si productia tehnologica a statelor UE care trebuie de asemenea protejata si stimulata atat prin relocarea productiei industriale de inalta tehnologie pe continent, cat si prin distribuirea facilitatilor pe intreg teritoriul Uniunii, in toate Statele Membre. Prin urmare, educatia trebuie sa devina cu adevarat un domeniu strategic de preocupare la nivelul Uniunii, inclusiv prin impunerea prin tratate, prin curricule corelate mai clar pentru a raspunde nevoilor concrete ale economiei acestui secol, a unor cote bugetare minime obligatorii de finantare a invatamantului din Statele Membre.
In ceea ce priveste actiunea nationala, cea a Romaniei in particular, as face cateva observatii legate de nevoia de reforma a politicului si a economicului. Din punct de vedere politic, romanii au atitudini clar pro-europene, deci riscurile unor deviatii extremist-autoritariste care sa se revendice de la alte centre de putere anti-occidentale sunt mici in acest moment. Prin urmare, reforma politicului trebuie sa cuprinda in primul rand o primenire profunda a clasei politice. Partidelor politice, mari si mici, le revine responsabilitatea ca pe un termen relativ scurt, pana la urmatoarele alegeri locale parlamentare, sa vina cu garnituri de candidati noi, mai competenti, mai dinamici si mai integri. Altfel, riscul de a fi maturati de frustrarile populatiei cresc exponential.
In acest moment, avem un presedinte ales cu un mandat popular puternic. Prin urmare, presedintele are legitimitatea de a apasa pedala acestor transformari care trebuie sa includa o serie de reforme structurale precum reforma administratiei si modificarea Constitutiei pentru clarificarea tipului de regim politic si nu numai.
Incepand din 2024, cand alegerile prezidentiale si parlamentare vor fi organizate in acelasi an, Romania trebuie sa revina la mandate cu aceeasi durata de timp pentru Presedinte si Parlament. Nu putem reconstrui in Romania sub amenintarea permanenta a crizelor politice provocate de un presedinte de o culoare si o majoritate parlamentara de alta culoare politica pentru ca inca nu avem nici maturitatea si nici capacitatea institutionala consolidata pentru a gestiona afacerile publice in perioade de coabitare, asa cum se intampla in SUA, de exemplu.
De asemenea, politicul trebuie sa reconfirme rapid atat adeziunea la proiectul european, cat si viziunea Romaniei cu privire la nevoia de intarire a Uniunii Europene in urmatorul deceniu si de lansare a planului de regenerare economica a Uniunii in ansamblul ei.
Din punct de vedere economic, Romania trebuie sa se reinventeze. Localizarea pe teritoriul tarii a unui numar cat mai mare de facilitati de productie, din toate domeniile, sustinute cu capital romanesc sau strain, trebuie sa fie prioritatea zero a urmatorului deceniu pentru toate guvernele, indiferent de culoarea politica.
Redefinirea rolului statului in economie nu mai poate fi o problema tabu pentru ca nu putem sa fugim disperati la stat cand apare prima criza serioasa asa cum este aceasta epidemie, dar sa il lipsim de resurse ”pe timp de pace”, invocand retete ultraliberale de bon ton. Evident, nici nu putem aluneca in extrema etatista pentru ca nimeni nu isi doreste sa sara din lac in put. Statul trebuie sa iroseasca mai putin si sa aloce resurse pentru investitii publice in infrastructura, in agricultura, in energie, in cercetare, in educatie, sanatate, in protejarea mediului, domenii care ne cresc rezilienta in caz de criza si aduc plusvaloare economiei. De asemenea, statul trebuie sa adopte reglementari inteligente care sa stimuleze investitiile private intr-o perioada in care banii privati vor fi tot mai rari si tot mai scumpi. Resursele naturale pe care le avem trebuie valorificate. Gazul de la Marea Neagra este un exemplu, dar nu singurul. Si in acest proiect, si in altele, rolul statului trebuie regandit prin implicarea unor companii solide cu capital majoritar de stat, care la randul lor trebuie intarite prin incurajarea managementului performant, nepolitizat. Mai multe detalii despre diverse proiecte utile economiei romanesti pot fi gasite aici, intr-un editorial publicat de g4media.ro. Astfel de investitii publice sau sprijinirea unor proiecte private mari de investitii sunt sustinute masiv de populatie asa cum au relevat recentele sondaje de opinie succesive publicate de INSCOP Research (aici, aici si aici).
In fine, problemele de moment determinate de revenirea in tara a unui mare numar de romani care munceau in diverse state europene ar putea fi trasformate intr-o mare oportunitate daca vom avea inteligenta de a relansa economia, puternic afectata, inainte de epidemie, de lipsa fortei de munca, si a-i reintegra pe piata muncii din Romania. Exceptand unele cazuri care genereaza uneori stiri facile, marea majoritate a romanilor intorsi din alte tari europene saptamanile acestea sunt oameni seriosi care au muncit in sisteme economice performante, au o pregatire verificata si pot contribui substantial la relansarea economiei. In plus, revenirea lor este salutata de romanii din tara, dupa cum o demonstreaza sondajele de opinie potrivit carora populatia doreste ca statul sa ia masuri speciale pentru incurajarea lor sa ramana in tara dupa incheierea epidemiei. Ar fi o reparatie minimala pentru sutele de mii de familii de romani rupte de cel mai grav fenomen emigrationist care a afectat o tara europeana pe timp de pace.
Toate transformarile politice, economice, precum si nevoia ca Romania sa fie un contributor activ la procesul de renastere al Uniunii Europene au nevoie de un nou moment Snagov, de un acord transpartinic care sa sustina niste linii strategice mari de actiune. Pentru ca, indiferent de taberele politice, tara are nevoie de guvernare stabila, de mai multa competenta si functionalitate in aparatul administrativ, de politici economice coerente care sa stimuleze capacitatile de productie si de o orientare pro-europeana activa concentrata pe obiectivul trasformarii si intaririi Uniunii Europene in beneficiul egal al tuturor cetatenilor ei din toate statele membre. Evident ca este nerealist sa ne asteptam si chiar sa ne dorim o prea exagerata concordie nationala. Ar fi un festival fals, neconvingator si inutil. Competitia politica democratica trebuie sa continue pentru a putea alege dintre solutii diferite, dar cateva linii strategice pot fi urmarite de toti, intr-un acord general valabil, pentru ca ele dau un sens real interesului nostru national si european.
Analiza de Remus Ioan Stefureac, politolog, director Inscop Research si coordonator al proiectului Strategic Thinking Group