RO EN
Coșul este gol

CNIPMMR: Directiva salariului minim in UE stabileste un cadru, nu valoare comuna

Parlamentul European a votat, in 14.09.2022, Directiva privind salariile minime europene care prevede reguli obligatorii pentru cele 21 de state europene unde exista salarii minime legale (pentru 6 state UE - Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia si Suedia - nu va fi obligatorie aplicarea directivei, salariul minim fiind stabilit prin negocieri salariale colective si nu printr-un act normativ).
 
Cadrul general pentru stabilirea salariilor minime la nivel european prevede:
Crearea unui cadru procedural pentru a stabili si actualiza aceste salarii minime in conformitate cu un set de criterii clare, cel putin o data la doi ani (sau cel mult o data la patru ani pentru acele tari care utilizeaza un mecanism de indexare automata). Partenerii sociali vor trebui implicati in procedurile de stabilire si actualizare a salariului minim legal;
Promovarea negocierilor colective privind stabilirea salariilor, tarile UE vor trebui sa consolideze negocierile colective sectoriale si interprofesionale ca factor esential pentru protejarea lucratorilor.
In cazul in care rata de acoperire a negocierilor colective este mai mica de 80%, statele membre ar trebui sa stabileasca un plan de actiune pentru promovarea negocierii colective intre partenerii sociali.
Obligatia pentru tarile UE de a institui un sistem de aplicare, inclusiv monitorizare fiabila, controale si inspectii pe teren, pentru a asigura conformitatea si a aborda subcontractarea abuziva, munca independenta falsa, orele suplimentare neinregistrate sau intensitatea crescuta a muncii.
 
Efecte ale introducerii “salariului minim european”
Printre efectele pozitive ale introducerii “salariului minim european” se afla:
- Stoparea migratiei fortei de munca;
- Imbunatatirea nivelului de trai;
- Crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea viitoarei forte de munca;
- Promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor;
- Un grad de adecvare corespunzator al salariilor minime legale;
- Acces efectiv la protectia salariului minim.
Dintre posibilele efecte negative ale implementarii viitoarei directive, fara a tine cont dediferentele intre puterea economiilor statelor membre, structura diferita a pietei fortei de munca si nivelurile diferite ale veniturilor din statele membre, mentionam:
- Inchiderea firmelor care nu pot sustine cresterea salariala;
- Migrarea companiilor multinationale in alte state non-UE unde forta de munca este mai ieftina;
- Cresterea inflatiei.
 
Clarificari privind salariile minime la nivel european
Avand in vedere unele discutii aparute in spatiul public, facem urmatoarele clarificari:
1. Nu este stabilita o valoare a salariului minim brut la nivel european;
2. Salariul minim nu va avea aceeasi valoare in toate statele membre;
3. Nu este obligatoriu ca salariul minim sa fie un anumit procent din salariul mediu brut;
4. Directiva adoptata stabileste un cadru pentru salariile minime si nu un salariu minim european;
5. Va exista o perioada de transpunere de 2 ani pentru statele membre, dupa aprobarea de catre Consiliu si publicarea in Jurnalul Oficial al UE;
6. Salariul minim european, specific fiecarui stat, nu va fi platit/asigurat din fonduri europene, ci de catre angajator;
7. Stabilirea salariului minim ramane o prerogativa nationala.
 
Pozitia CNIPMMR privind introducerea
Salariile minime la nivel european
CNIPMMR a propus in mod constant ca in stabilirea salariului minim sa fie avute in vedere:
- Crearea unui mecanism permanent pentru stabilirea elementelor obiective si pertinente, prin care sa fie stabilit salariul minim brut la nivel national, cu o structura tripartita, alcatuit din reprezentanti ai partenerilor sociali si ai guvernului, pe baza analizei productivitatii muncii si a performantelor de ansamblu ale economiei romanesti.
Aceasta cerinta este in concordanta curapoartele de tara privind Romania din ultimii ani, in care s-a aratat in mod constant cain Romania nu exista inca un mecanism obiectiv de stabilire a salariului minim, fapt mentionat inclusiv in anul 2022[1].
In Tabelul recapitulativ privind recomandarile specifice adresate tarii in 2019, 2020 si 2021, din Raportul de tara din 2022 privind Romania, se mentioneaza la masura ”Sa asigure stabilirea salariului minim pe baza unor criterii obiective, compatibile cu crearea de locuri de munca si cu competitivitatea” realizarea de progrese limitate, dar acest calificativ insemna ca masurile „care nu sunt inca adoptate sau puse in aplicare dar care se considera ca au fost anuntate in mod credibil, in conformitate cu metodologia de evaluare a recomandarilor specifice fiecarei tari, garanteaza „progrese limitate”.
Este mentionat faptul ca in PNRR se prevede „instituirea unui nou mecanism de stabilire a salariului minim, pe baza unor criterii obiective si in consultare cu partenerii sociali”.
Pastrarea valorii contributiilor, impozitului pe salarii si CAM la valoarea salariului minim brut pe economie de 2550 lei/luna, ca o modalitate de crestere a veniturilor salariale, fara o marire nesustenabila a costurilor pentru angajatori, mecanism similar salariului minim pe economie aplicat in sectorul constructiilor sau scutirile de taxe din sectorul agricultura si industria alimentara.
Acordul prevede ca pentru evaluarea adecvarii salariului minim, tarile UE „pot stabili un cos de bunuri si servicii la preturi reale”. Reamintim ca Legea nr. 174/2020 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea cosului minim de consum lunar, prevede: ”Cosul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata si a politicii salariale”.
Valoarea cosului minim de consum pentru un trai decent se stabileste anual de catre Institutul National de Statistica, dar acesta nu a stabilit valoare acestuia in ultimii 2 ani, invocand inadvertente ale legii.
Astfel cum s-a mai pronuntat, CNIPMMR sustine cresterea salariului minim brut pe economie avand la baza urmatorii piloni:
a. solidaritatea - cresterea salariului minim trebuie sa asigure salariatilor acoperirea cresterilor de preturi;
b. competitivitatea - cresterea salariului minim nu trebuie sa afecteze capacitatea de a intra/ramane pe piata a intreprinderilor romanesti;
c. sustenabilitatea - evolutiile salariului minim brut pe economie trebuie puse in contextul evolutiei productivitatii muncii;
d. complementaritatea - salariul minim brut pe economie trebuie stabilit pe baza coeziunii cu politicile publice de sustinere a mediului economic.
 
* Material publicat de CNIPMMR - Consiliul National pentru Intreprinderi Private Mici si Mijlocii din Romania.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter