RO EN
Coșul este gol

ROMSTAL: Diminuare cu 20% a pietei de obiecte sanitare

Piata de obiecte sanitare ar putea scadea in acest an cu 20% in volum si cu 25-30% in valoare, potrivit estimarilor grupului Romstal, care detine o cota de 29% pe acest segment, conform datelor proprii. Vanzarile de obiecte sanitare s-au redus anul trecut cu 40% in valoare si cu 30% in volum, fiind influentate, in principal, de scaderea numarului de proiecte de constructii noi, tranzactiilor imobiliare, lucrarilor de renovare sau a preturilor de vanzare. "In 2009 am observat orientarea clientilor catre produsele din segmentul mediu economic. A fost o situatie general valabila determinata de situatia economica. Bugetele la proiectele aflate in desfasurare au fost mai mici si din acest motiv achizitia de produse sanitare s-a efectuat preponderent din segmentul economic", a declarat Oana Iftime, director de strategii si cercetari de marketing pe segmentul sanitare, ceramice si electrice decorative in cadrul Romstal Imex, principala companie a grupului Romstal. Anul trecut, ponderea cea mai mare in vanzari au avut-o obiectele sanitare ceramice si bateriile, urmate de cazi si de cabinele de dus. Se preconizeaza ca acelasi trend se va mentine si in acest an. "Piata obiectelor sanitare va continua sa se contracte si in 2010. Daca ar fi sa avansez cifre, volumul estimat in 2010 este de minus 20% fata de 2009, iar valoric estimez o scadere de 25-30%, influenta venind din preturile de vanzare", a afirmat Oana Iftime. Vanzarile din 2010 depind de mai multi factori, printre care reluarea si finalizarea proiectelelor incepute in 2008 si amanate, impactul programului "Prima Casa" asupra constructiilor noi sau evolutia preturilor de vanzare. Din totalul vanzarilor de obiecte sanitare ale Romstal, 89% reprezinta importuri de la furnizori din Italia, Germania, Olanda, Polonia si Spania, iar diferenta este acoperita de productia realizata in Romania de compania Belform, parte a grupului. Grupul Romstal, controlat de omul de afaceri Enrico Perini, include mai multe firme, cele mai importante fiind Romstal Imex, Valrom Industrie (producator de sisteme de tevi din plastic), Valplast Industrie (producator de tevi si fitinguri din PVC) si dealer-ul auto Autoklass Center. Grupul mai cuprinde si firme specializate in alte segmente, precum cel imobiliar, agricultura sau energetic. Afacerile consolidate ale grupului s-au diminat cu 35% in 2009, la 350 milioane de euro, iar rulajul va continua sa scada in 2010, potrivit declaratiilor actionarului majoritar al grupului, de la sfarsitul anului trecut. Informatii suplimentare, la www.romstal.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter