RO EN
Coșul este gol

REHAU fuzioneaza cu MB Barter & Trading

Furnizorul german de solutii polimerice Rehau a semnat o intelegere de integrare a activitatii cu firma elvetiana MB Barter & Trading, rezultatul fiind reprezentat de fondarea unei noi entitati comerciale (in care cele doua companii vor detine participatii egale), cu o cifra de afaceri de peste 2,5 miliarde USD. Estimarile curente indica faptul ca tranzactia se va finaliza in a doua parte a lui 2018, in prezent facand obiectul operatiunilor de verificare desfasurate de autoritatile antitrust. Integrarea verticala va facilita combinarea complementara a competentelor in tehnologia polimerilor, precum si utilizarea fortelor individuale ale celor doi actori economici pentru consolidarea cotelor de piata. Rehau detine o experienta de mai multe decenii in dezvoltarea de materiale, procese si aplicatii in vreme ce aportul MB Barter & Trading se va materializa mai ales pe segmentele de comercializare si distributie. Astfel, este de asteptat ca noua companie sa promoveze produse mult mai competitive in planul preturilor, oferind totodata servicii superioare clientilor de pe intregul mapamond. De asemenea, fuziunea respectiva creeaza oportunitati de necontestat in ceea ce priveste digitalizarea, implementarea solutiilor de reciclare si extinderea pe plan mondial. Beneficiarii vor avea la dispozitie aportul unei forte de munca inalt calificate si a unei puternice culturi a inovatiei, care vor genera in viitor, asa cum au facut-o si pana acum, produse fiabile si de calitate superioara. Dr. Stefan Girschik, CEO adjunct al Rehau si viitorul CEO al noii companii, a afirmat ca prin unirea fortelor va deveni posibil un raspuns mult mai rapid la schimbarile conditiilor de piata, va fi incurajata inovatia si se va asigura un suport solid pentru cresterea eficientei atat in beneficiul utilizatorilor, cat si al angajatilor si actionarilor.  

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter