RO EN
Coșul este gol

Profit net de 1,9 miliarde euro pentru Lafarge

Grupul Lafarge (Franta), lider mondial in productia de ciment, a raportat pentru anul 2007 un volum al vanzarilor de 17,6 miliarde euro (+4% fata de anul precedent), profitul net al companiei fiind de 1,9 miliarde euro. Rezultatele favorabile se datoreaza, in primul rand, performantei diviziilor de Ciment si Agregate si Betoane pe piata din America de Nord (in pofida incetinirii ritmului de crestere a segmentului rezidential din SUA) si pe pietele emergente (Europa de Est, Asia). Astfel, segmentul productiei de ciment s-a majorat pana la 10,2 miliarde euro (+7%, comparativ cu 2006) la nivelul intregului an, ca efect al impactului produs de programul de reducere a costurilor in toate regiunile. Pietele emergente au reprezentat 53% din rezultatul exploatarii acestei divizii. Chiar si in SUA castigurile concernului au sporit cu 12,2% datorita preturilor solide, reducerii costurilor si a volumelor mai scazute la import. De asemenea, segmentul Agregate si Betoane a inregistrat o crestere semnificativa, atingand nivelul de 6,6 miliarde euro (+2% fata de 2006). Manifestarea impactului pietei rezidentiale din SUA s-a resimtit, insa, in productia de gips (-3%, comparativ cu 2006), aceasta diminuare nefiind substantiala, datorita unei majorari ferme a cererii, in special in Europa Occidentala si de Est. Astfel, nivelul vanzarilor acestui material au atins un total de 1,6 miliarde euro. Pentru anul 2008, reprezentantii Lafarge anticipeaza o sporire a cererii de materiale la nivel mondial, mai ales pe pietele emergente, unde segmentul constructiilor este inca in crestere. Previziunile vizeaza - in primul rand - sectorul agregatelor si betoanelor.
Investitii de 3,2 miliarde euro
Valoarea totala a investitiilor concernului Lafarge in anul 2007 a fost de 3,2 miliarde euro. Cele mai mari sume au fost destinate achizitiilor - 1,2 miliarde euro. Acestea au inclus, in principal, preluarea participatiilor minoritare in Heracles (Grecia) pentru 417 milioane de euro; o investitie intr-un pachet de actiuni de 35% in noua entitate Lafarge Roofing (217 milioane de euro) si achizitionarea unei participatii de 4,6% in compania Cimpor din Portugalia (pentru 219 milioane de euro). Totodata, numai cheltuielile pentru sustinerea investitiilor au fost de 976 milioane de euro si pentru dezvoltarea / extinderea capacitatilor de productie au fost alocate 991 milioane de euro. Aceste investitii au fost directionate spre constructia unor noi capacitati de productie a cimentului (in Maroc, China, Zambia, Indonezia, India, Ecuador, SUA, Africa de Sud, Chile, Egipt si Polonia) si a unor linii de fabricatie a placilor de gips-carton, la Silver Grove (SUA), in Marea Britanie si Ucraina. Informatii suplimentare, la www.lafarge.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter