Vasile Brad (40 de ani) | |
Mapei Romania, subsidiara locala a grupului italian Mapei, a aniversat, recent, doi ani de activitate pe piata autohtona. Lansarea oficiala in Romania a companiei Mapei-Italia, lider mondial in productia de materiale chimice pentru constructii, a avut loc pe 16 mai 2006. Portofoliul firmei cuprinde noua linii de produse, respectiv: pentru ceramica si piatra naturala; pentru montarea de covoare PVC, linoleum si mocheta; pentru montarea parchetului; produse speciale pentru constructii; pentru protectia si decorarea suprafetelor; acoperiri pe baza de ciment modificat sau rasini epoxidice; aditivi pentru beton; o linie tehnologica pentru proiecte speciale, ce include materiale pentru constructiile subterane si subacvatice, precum si aditivi pentru producerea cimentului si a varului. |
- Care sunt rezultatele financiare ale firmei?
- Anul trecut, am realizat o cifra de afaceri de 6 milioane de euro, iar pentru anul in curs preconizam ca aceasta va fi de 9 milioane de euro. Pana in 2010 apreciem ca veniturile companiei vor depasi 20 milioane de euro. Estimarea se bazeaza pe rezultatele din primul trimestru, cand am inregistrat o triplare a vanzarilor (1,8 milioane de euro) comparativ cu intervalul similar din 2007, dar si pe majorarea continua a pietei materialelor de constructii. Totodata, numarul clientilor este in crestere, iar produsele noastre incep sa fie din ce in ce mai cunoscute in Romania, dupa doar doi ani de prezenta pe piata locala.
- Precizati care sunt obiectivele companiei pentru 2008.
- Pana la sfarsitul acestui an avem in plan inceperea lucrarilor de constructie a unei fabrici Mapei in Romania, datorita faptului ca vanzarile au crescut foarte mult, conditii in care exista posibilitatea sa nu mai putem onora toate comenzile clientilor. Inca nu am stabilit locatia unde va fi amplasata aceasta. Pentru urmatorii ani, ne-am propus sa devenim printre cei mai importanti furnizori pe piata adezivilor pentru constructii, pe cea a mortarelor pentru reparatii si pe segmentul aditivilor pentru betoane.
- Care sunt cele mai solicitate materiale?
- Produsele noastre sunt destinate segmentului mediu si premium. Cele mai comercializate sortimente sunt adezivii pentru placi ceramice (ce au o pondere de 45% in cifra de afaceri), pentru lipirea covoarelor din PVC, linoleumului si a parchetului (25%), precum si produsele speciale pentru constructii (22%). Livrari importante s-au inregistrat in judetele din vestul tarii (care au reprezentat o pondere de 33% din total), precum si in orasele din Moldova (23%) si in Bucuresti (23%). Distributia produselor se realizeaza la nivel national, prin intermediul a 28 de distribuitori autorizati si a unui depozit central, situat in Brasov.
- Caracterizati piata locala de adezivi si mortare.
- Anul trecut, segmentul specific pe care activam a inregistrat o crestere de peste 30% comparativ cu 2006, iar pentru a.c. se estimeaza o majorare semnificativa a acestuia, datorita majorarii numarului investitiilor in constructii. Se apreciaza ca, pana in 2013, piata adezivilor si mortarelor din Romania va depasi 600 milioane de euro, nivel triplu comparativ cu cel consemnat in 2006. Odata cu intrarea pe piata autohtona a companiilor internationale se observa, din ce in ce mai mult, tendinta beneficiarilor de a alege produse in functie de calitatea acestora, si nu de pret. Pentru a realiza lucrari de calitate, incercam sa oferim clientilor nu doar produse, ci si asistenta tehnica pentru utilizarea acestora.
- Prezentati un scurt istoric al holding-ului.
- Grupul Mapei, ce activeaza pe segmentul adezivilor pentru constructii, dispune de un portofoliu de peste 1000 de produse si o capacitate de productie zilnica de 16.000 de tone. Cele sapte laboratoare din intreaga lume, precum si politica de investitii in cercetare a grupului Mapei, au determinat realizarea unor produse de calitate superioara destinate celor mai exigente cerinte ale constructorilor. Colaborarile constante ale grupului cu prestigioase universitati din intreaga lume a dus la realizarea unor materiale ecologice, atentia pentru mediu fiind una dintre valorile pe care compania le sustine. Concernul are peste 5.300 de angajati si reprezentante in 33 de tari din intreaga lume, fiind alcatuit din 44 de firme asociate. Holding-ul dispune de 47 de unitati de productie. Cifra de afaceri a grupului a crescut anul trecut cu 10%, ajungand la 1,6 miliarde euro.