Harsco Corporation (SUA), companie cu profil industrial diversificat, a obtinut, in 2009, venituri totale de 3 miliarde USD, in scadere cu 25% fata de anul anterior, cand a inregistrat un record al vanzarilor, in valoare de 4 miliarde USD. In ultimele trei luni ale anului trecut, ritmul recesiunii s-a moderat, diminuarea fiind de 8% (772 milioane USD). "Suntem incurajati de rezultatele companiei din trimestrul al patrulea, cand am realizat cresteri ale veniturilor in cadrul a patru din cele cinci divizii de business. Anul 2010 va aduce noi provocari in ceea ce priveste, in special, segmentul de infrastructura, care va avea de recuperat o scadere importanta, in contextul lipsei de lucrari noi de constructii mai ales in Marea Britanie, Irlanda si SUA.
Cu toate acestea, previziunile sunt optimiste si in ceea ce priveste aceasta divizie", a declarat Salvatore D. Fazzolari, presedinte al corporatiei. In intervalul octombrie - decembrie 2009, veniturile departamentului de infrastructura au scazut cu 15%, pana la 287 milioane USD, vanzarile Harsco Metale au sporit cu 7% (la 312 milioane USD), lucrarile la caile ferate au contribuit cu 75 milioane USD la cifra de afaceri trimestriala (-5%), in timp ce livrarile diviziei de minerale au insumat 99 milioane USD. Concernul american este reprezentat in tara noastra de compania Harsco Infrastructure Romania, filiala autohtona a grupului Harsco Infrastructure, care inglobeaza firmele SGB si Hünnebeck (cu activitati in Europa, Asia si America). Societatea este specializata in productia, comercializarea si prestarea de servicii pe pietele de cofraje, esafodaje si accesorii pentru constructii. Hünnebeck (cu sediul in Germania) este prezenta in Romania din 2008, cand a preluat firma Baviera, din Cluj-Napoca. Societatea s-a pozitionat ca furnizor de cofraje pentru proiecte de infrastructura, printre cele mai importante lucrari unde a distribuit sisteme fiind Autostrada Transilvania, stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca si barajul Tarnita-Cluj. Informatii suplimentare, la www.harsco.com