DSV Road, una dintre cele mai mari companii de transport de marfuri din Europa, estimeaza o crestere de peste 30% a cererii pentru transport de tip grupaj pe rute interne si internationale si servicii auxiliare acestuia, ceea ce va reprezenta aproximativ 55 de milioane de euro din intreaga afacere a companiei in 2023.
Transportul de tip grupaj este unul din cele mai cautate tipuri de transport, aducand peste 50% din business-ul DSV Road in Romania. In 2023, au crescut semnificativ atat cererea pentru acest tip de transport, cat si cererea pentru cele 16 servicii adiacente acestui mod de transport de marfuri, cu precadere pentru servicii de livrare fixa, lift si liza, preavizare cu o zi inainte, livrare sau ridicare marfuri la ora preferentiala, livrarea de marfuri periculoase (ADR) si asigurare cargo.
“Cererea crescuta pe transportul de tip grupaj si servicii conexe este generata de mai multi factori, printre care contextul economic si inflatia ridicata, acest tip de transport ajutand companiile sa optimizeze cheltuielile de transport cu pana la 80%. Un alt motiv este faptul ca DSV Road ofera servicii complete si flexibile, care indeplinesc nevoile cat mai variate ale companiilor din Romania, cum ar fi plecarile zilnice din / catre Romania cu toate tarile din Uniunea Europeana, conexiuni zilnice, timpi de tranzit bine stabiliti si livrare door to door sau terminal to door”, explica Mihai Teodorescu, Director, International Road Transport in cadrul DSV Road.
De asemenea, o parte importanta din cresterea transportului de tip grupaj este bazata pe cresterea cererii pentru servicii transport intern pentru marfuri, intre numeroase localitati din Romania.
“Transportul intern de marfuri, bazat preponderent pe grupaj, are cea mai accelerata crestere dintre toate serviciile DSV Road, avand o crestere de 25% anul trecut, ca urmare a dezvoltarii portofoliului de clienti, ajutat si de extinderea marilor lanturi de magazine pe teritoriul Romaniei. Prin urmare, in 2023 estimam o crestere suplimentara de 10% pentru serviciile de transport intern, care in prezent este folosit cu precadere de companii din retail, produse alimentare, automotive si electronice”, declara Catalin Papuc, Director, Domestic Road Transport in cadrul DSV Road.
Cresterea cererii cu peste 30% pentru transportul de tip grupaj si servicii adiacente este determinata si de flexibilitatea mare oferita de transportul de tip grupaj, companiile putand importa sau exporta cantitati flexibile de marfuri, de la 10 kg pana la 3.000 de kg.
Totodata, investitia in digitalizare a contribuit la dezvoltarea business-ului de grupaj, DSV Road oferind companiilor posibilitatea sa urmareasca in timp real, prin optiunea track and trace, unde se afla marfurile lor pe rutele dintre Romania si alte tari din Europa, prin aplicatia myDSV. DSV Road continua investitia in aceasta aplicatie, in care de asemenea clientii isi pot planifica rutele si pentru care isi propune sa fie folosita de peste 98% din clienti pana la finalul anului.
Cele mai transportate marfuri in regim grupaj sunt produse din categoria fashion, componente auto, produse de nisa, produse electro-IT, dar si alimentare si alte marfuri perisabile. Pentru ca ajuta companiile sa optimizeze costurile de transport, grupajul este preferat de toate tipurile de firme, mici, medii si corporate, indiferent de dimensiunea business-ului, din toate domeniile – printre care retail, ecommerce, IT&C si automotive.
Romania este una dintre cele mai importante piete din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Astfel, pentru 2023, compania DSV Road se asteapta la o crestere a business-ului cu 10%, dupa ce anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decat in 2021, datorita cresterii numarului de clienti si a cererii pentru toate tipurile de transport, in special grupaj si intermodal.