RO EN
Coșul este gol

BAXI: Crestere cu 45% a cifrei de afaceri in primul semestru

Compania Baxi Romania a inregistrat, in intervalul ianuarie – iunie a.c., o cifra de afaceri de 7,7 milioane de lei, in crestere cu 45% fata de aceeasi perioada din 2009. Pentru anul in curs, compania previzioneaza vanzari mai mari cu 15% fata de 2009 (pana la 16 milioane de lei). “Baxi Romania a avut un avant consistent in prima jumatate a anului, intr-o industrie cu perspective rezervate de evolutie. Cresterea vanzarilor se justifica prin programele de marketing mai active, precum si prin fructificarea oportunitatilor din piata. Insa, fenomenul care a determinat cel mai important impuls este anuntul autoritatilor de renuntare la subventiile pentru incalzire, generand cresterea considerabila a livrarilor. Este o tendinta care se va mentine si se va accentua pe termen scurt si mediu, mai ales ca, din toamna, pretul la incalzire si apa calda din sistemul public va creste dramatic”, a declarat Sever Scarlat, director general al companiei.
Se estimeaza livrarea a 8.500 de centrale pana la sfarsitul anului
Compania a lansat programul “Marea Debransare”, prin care ofera persoanelor fizice si asociatiilor de proprietari prime de pana la 7.000 de lei in cazul debransarii si optiunii pentru un sistem independent de incalzire, marca Baxi. Acesta actiune urmeaza proiectului “Rabla la centrale”, care a vizat inlocuirea unitatilor existente cu echipamente Baxi. Prin aplicarea acestuia, societatea a vandut peste 1.300 centrale termice, pana la sfarsitul anului avandu-se in vedere livrari totale de 8.500 de unitati. In primele sase luni, compania a furnizat pe piata locala 3.600 centrale termice, boilere si panouri solare, cota aferenta marcii Baxi depasind 55%. Vanzarile pentru Baxi au crescut cu 60%, fata de aceeasi perioada a lui 2009, in timp ce livrarile de produse Westen au sporit cu 15%.
Majorare a cotei de piata pana la 10%
Cota de piata a companiei a fost, in 2009, de 7%, iar pentru acest an se estimeaza o majorare de circa 3% a acesteia. “Exista o serie de oportunitati pentru piata, cu potential diferit - programul ”Casa Verde”, obligatia Romaniei de a se alinia la politicile UE cu privire la eficienta energetica, parcul de centrale termice invechite tehnologic si nemultumirea fata de costurile si performantele sistemului centralizat. Insa, pentru perioada urmatoare, «balonul de oxigen» al industriei va fi constituit de renuntarea la subventionarea termoficarii de catre guvern. In contextul restrangerilor bugetare si la nivel local, subventiile primariilor vor fi eliminate la randul lor, dezvaluind din toamna, intr-un mod dramatic si brutal, costul real al incalzirii si apei calde pe care l-au sustinut mascat toti contribuabilii. Ne asteptam astfel ca solutia asiguraza de centralele termice sa reintre in interesul imediat al celor care cauta confort real la costuri corecte si controlabile”, a subliniat Sever Scarlat.
Conform studiilor de piata efectuate de BRG Consult, piata termotehnica va inregistra in 2010 o scadere in volum de circa 10%. Vanzarile de centrale cu condensare si cele pe baza de resurse regenerabile (panouri solare, pompe de caldura, biomasa) vor avea o usoara crestere in volum, compensand diminuarea valorica a pietei, intrucat au preturi mai ridicate decat cele care se bazeaza pe tehnologii standard.
***
Baxi Romania este parte a grupului BDR Thermea, entitate formata in anul 2009 prin fuziunea dintre Baxi Group si De Dietrich Remeha Group. Portofoliul firmei include o gama extinsa de centrale termice standard si cu condensare, murale si de pardoseala, cu puteri individuale cuprinse intre 24 kW si 1800 kW, panouri solare plane si cu tuburi vidate, pachete si sisteme termice integrate precum si automatizari inteligente, care pot duce la economii de pana la 30% fata de echipamentele standard, in conditii de confort sporit. Informatii suplimentare, la www.baxi.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter