In plina criza epidemiologica, tot mai multe companii continua sa recruteze, cautand sa ocupe la fel de multe pozitii ca inainte de epidemia de Covid-19. In perioada iulie-septembrie, numarul companiilor care au deschis pozitii pe platforma de recrutare online BestJobs a crescut cu 20% fata de aceeasi perioada din 2019, in timp ce numarul total de locuri de munca scoase la concurs in trimestrul trei a fost la un nivel similar, de aproximativ 80.000 de joburi. Din totalul locurilor de munca scoase la concurs pe platforma BestJobs in semestrul trei, 27% au fost joburi din categoria blue collar (lucratori), 55% au fost din categoria white collar (angajati birouri) si 18% au fost gold (pozitii de management/coordonare). In comparatie cu anul trecut, numarul de joburi dedicate pozitiilor de management si coordonare a scazut cu 23%, evolutie echilibrata de cresteri la nivelul joburilor de tip blue si white collar.
Chiar daca pandemia a modificat intr-o mare masura intreg procesul de recrutare, angajatorii au continuat sa fie activi in contactarea candidatilor, iar in trimestrul al treilea volumul total al contactarilor directe din platforma BestJobs a crescut cu 39% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In acelasi timp, si interesul angajatilor in ceea ce priveste cautarea unui un nou job sau, cel putin, de a evalua ofertele angajatorilor a crescut. In trimestrul trei din „anul pandemic”, numarul total de aplicari pentru joburi noi a fost cu 65% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Cele mai cautate locuri de munca in trimestrul trei au fost in domenii precum financiar-contabilitate - cu peste 80.000 de cautari, transport - cu peste 75.000 de cautari, inginerie - cu peste 54.000 de cautari, medical&pharma si IT&C - cu peste 42.000 de cautari fiecare, resurse umane - cu peste 41.000 de cautari si vanzari - cu peste 33.000 de cautari de joburi.
Joburile care pot fi desfasurate de acasa continua sa fie vedeta anului pandemic, iar in trimestrul al treilea candidatii au efectuat in total peste 400.000 de cautari pentru joburi in care activitatea de zi cu zi poate fi desfasurata de oriunde.
Exista companii care au fost ferite de pandemie si au devenit mai prospere
Industriile norocoase, care au atras interesul celor mai multi candidati in semestrul al treilea din anul pandemic si au echilibrat piata in timp de criza sunt IT, retail, telecom, energie, medical si farma. Printre companiile care au atras cei mai multi candidati in aceasta perioada se numara: Oracle, Enel, Vodafone, Regina Maria, Mega Image, Metro Cash & Carry, Hornbach, Deichmann si Unilever.