Compania Rockwool pune un accent puternic pe cercetare-dezvoltare, investind in permanenta in modernizarea, imbunatatirea si eficientizarea produselor promovate. "Din pacate, beneficiarii din tara noastra se confrunta cu o problema de mentalitate, legata de sumele importante alocate investitiilor, care urmeaza sa fie amortizate intr-o perioada mai lunga de timp. Acestia prefera sa efectueze o investitie initiala cat mai mica, care doar amelioreaza problemele de termoizolare. Lipsa lichiditatilor din perioada curenta nu face altceva decat sa amplifice acest fenomen. Totodata, firmele de antreprenoriat in constructii, din dorinta de a obtine profituri rapide, incurajeaza folosirea unor materiale cu performante scazute. O adaptare la conditiile europene presupune, in primul rand, modificarea perceptiei consumatorilor finali. Acestia ar trebui sa fie direct interesati de confortul caminului lor şi, odata intelese avantajele folosirii unor sisteme de izolatie optime, acestia vor incepe sa priveasca diferit lucrurile si sa solicite utilizarea de sisteme profesionale. In Europa si SUA, eficientizarea energetica a cladirilor, prin izolarea termica suficienta si corecta, aduce economii insemnate la buget. Este limpede faptul ca energia pe care nu o consumam este cea mai ieftina, iar aceasta se poate obtine cu materiale si tehnologii existente, care si-au dovedit performanta si nu necesita inovatii stiintifice spectaculoase. Alte aspecte importante in Romania sunt constituite de absenta unor reglementari legate de modul de executie a lucrarilor, precum si de neadaptarea normativelor locale de proiectare din acest domeniu la standardele comunitare. Daca lucrurile vor continua sa se desfasoare in ritmul actual, consideram ca in 2010 nu vor exista cresteri semnificative survenite strict din desfasurarea programului de reabilitare termica. Ne asteptam ca, in anul urmator, influenta actiunilor de eficientizare energetica sa se materializeze printr-o crestere suplimentara a cifrei de afaceri cu 5% - 10%. Sub presiunea Directivelor Comisiei Europene (EPBD si ESD), ce trebuie implementate de fiecare tara membra a UE, si odata cu adoptarea normelor europene in domeniu, Romania va fi nevoita sa se inscrie pe traiectoria pe care se afla deja tarile vestice. Intre timp, piata se va educa si va deveni mai selectiva, la fel cum s-a intamplat si in alte segmente de activitate. Dintr-o alta perspectiva, criza economica ofera oportunitatea adoptarii unor masuri de control al costurilor, care pot avea efecte benefice, insa este necesar ca administratia centrala sa adopte masuri potrivite pentru stimularea activitatii economice", a declarat Florin Popescu, director general al societatii. Informatii suplimentare, la www.rockwool.ro
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.