RO EN
Coșul este gol

Opinii despre piata de placi ceramice - Mapei

Vasile Brad, director general al Mapei: "Piata de placi ceramice a cunoscut o evolutie ascendenta in prima jumatate din 2008, urmand, insa, stagnari si chiar scaderi ale anumitor segmente de produse in cea de-a doua jumatate a anului, pe fondul resimtirii crizei economice internationale in domeniul imobiliar si, implicit, al constructiilor. Acest comportament a fost in stransa corelatie cu evolutia generala a pietei constructiilor in 2008, perspectiva pe termen scurt fiind de scadere a cererii in anul 2009, comparativ cu anul precedent, si de redresare incepand din 2010. In aceasta noua situatie, beneficiarii vor acorda o atentie sporita procesului de decizie in alegerea produselor si a solutiilor tehnice conexe. In ultimii ani, competitia a avut o tendinta puternic ascendenta odata cu dezvoltarea pietei constructiilor, reflectata atat prin cresterea numarului de furnizori, cat si prin diversificarea gamelor de produse. Piata a reactionat pozitiv, fiind deschisa la adoptarea de noi solutii tehnice, existand insa un decalaj intre ritmul de asimilare a cunostintelor de catre profesionisti, necesare aplicarii noilor solutii, si ritmul extrem de rapid al diversificarii ofertei. Cifra de afaceri realizata in 2008 a fost de 8,7 milioane de euro si estimam atingerea unui nivel de peste 11 milioane de euro in 2009. Ponderea cea mai ridicata in vanzarile companiei o au adezivii si chiturile pentru gresie si faianta, urmand sapele, solutiile pentru pardoseli si, in special, adezivii pentru parchet, covoare PVC si mocheta, precum si produse pentru pardoseli industriale si aditivi pentru betoane. In perioada urmatoare vom continua investitiile in dezvoltarea echipei de consultanti tehnici si de vanzari, derularea seminariilor tehnice pentru cresterea competentelor profesionale, oferirea unui parteneriat avantajos pentru revanzatori si promovarea solutilor catre beneficiari".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter