RO EN
Coșul este gol

DOW CORNING CORPORATION: Crestere cu 20% a vanzarilor trimestriale

Conditiile negative ale economiei Statelor Unite ale Americii, care se confrunta cu o depresiune fara precedent, au influentat si afacerile Dow Corning Corporation (DCC), care a raportat - recent - un venit net, ajustat si consolidat, de 184,5 milioane USD pentru trimestrul al treilea din 2009. "Desi scaderea acestui indicator fata de aceeasi perioada din 2008 (cand s-a consemnat un nivel de 253,4 milioane USD) este de 27%, iar in intervalul ianuarie-septembrie a.c. s-au inregistrat 366,7 milioane de euro (-39% in raport cu suma de 601,5 milioane USD din primele trei trimestre ale anului trecut), trebuie sa se aiba in vedere faptul ca se exclud cheltuielile de restructurare si cele referitoare la investitii, care au un impact pozitiv asupra cifrei de afaceri, in ansamblu. De aceea, suntem in masura sa anuntam ca vanzarile efective din lunile iulie-septembrie a.c. s-au cifrat la 1,41 miliarde USD, fiind cu numai 5% mai reduse decat anul trecut, cand in cele 90 de zile corespunzatoare am reusit sa livram produse in valoare de 1,49 miliarde USD.
Daca se analizeaza rezultatele la 9 luni, remarcam o depreciere de 13% a acestora (cota aflata mult sub media pietei), de la 4,15 miliarde USD anul trecut la 3,62 miliarde USD in 2009. Resimtim, inca, problemele specifice recesiunii, dar ne manifestam optimismul si consideram ca perioada cea mai dificila s-a incheiat, deoarece vanzarile din trimestrul al treilea au sporit cu 20% comparativ cu perioada celor trei luni anterioare. Intrucat in intervalul octombrie-decembrie al fiecarui an piata americana se caracterizeaza printr-o crestere a consumului, nu mai ramane decat ca, la finele trimestrului al patrulea, odata cu o noua sporire a comenzilor, sa observam finalizarea recesiunii si la nivelul holdingului Dow Corning. Majorarea livrarilor s-a datorat, in special, rezultatelor strategiei aplicate in cadrul Diviziei de Materiale Siliconice, in cadrul careia procesul de promovare a celor doua marci de sisteme a avut un succes neasteptat. Astfel, livrarile de produse specializate Dow Corning si cele de siliconi pentru aplicatii standard Xiameter s-au situat – si se afla in continuare – pe un puternic trend ascendent", a declarat J. Donald Sheets, vicepresedinte executiv si director financiar al holdingului. Dow Corning are peste 25.000 de parteneri de afaceri la nivel mondial, furnizand peste 7.000 de produse specifice. Peste 50% din cifra anuala de afaceri la nivel de grup se realizeaza ca urmare a operatiunilor comerciale desfasurate in afara granitelor SUA. Renumitul joint-venture dintre Dow Chemical Company si Corning Incorporated s-a lansat, recent, pe alte segmente de piata, ca urmare a asocierii cu Hemlock Semiconductor Group. "Rezultatele financiare deosebite, datorate definitivarii contractului bilateral de colaborare cu Hemlock, permit continuarea procesului de expansiune sustenabila a activitatii Dow Corning in intreaga lume", a concluzionat oficialul companiei. Informatii suplimentare, la www.dowcorning.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter