Societatea Danfoss Group, cu sediul central in Nordborg - Danemarca, specializata in productia de instalatii de refrigerare, aer conditionat, sisteme de incalzire, energie solara, valve si elemente de automatizare industriala, a realizat in primele 9 luni din 2009 o cifra de afaceri de 2,55 miliarde euro, in scadere cu 4% fata de intervalul similar al anului anterior. In perioada iulie - septembrie, divizia de refrigerare si aer conditionat a consemnat vanzari de 308 milioane euro (-16%), iar cea de incalzire de 215 milioane euro (-14%).
Pe baza evolutiilor constatate in trimestrul al treilea, managementul grupului vizeaza pentru intregul exercitiu financiar incasari cuprinse intre 3 miliarde euro si 3,5 miliarde euro. Rezultatele aferente trimestrului al treilea, de 870 milioane de euro, indica o scadere mai abrupta decat media ultimelor 9 luni (de 11%), fapt care denota o accentuare a tendintelor negative. Cu toate acestea, datele releva o situatie mai buna decat cea consemnata la jumatatea anului, ceea ce arata ca a inceput un proces de stabilizare a pietelor, dar tendinta este de slaba intensitate si nu va produce efecte notabile pe termen scurt. Pentru a se adapta situatiei actuale, compania a implementat deja masuri de restructurare si de reducere a costurilor operationale la un nivel compatibil celui al vanzarilor curente. O actiune interesanta a fost aceea de expansiune a productie in Wuqing - China, unde se va lansa productia de valve pentru radiatoare, precum si a unor sisteme de incalzire si refrigerare. Conform prognozelor anuntate de oficialii companiei, recesiunea actuala ar putea continua pentru cel putin 12 luni dupa imbunatatirea considerabila a fluxurilor financiare internationale. Informatii suplimentare, la www.danfoss.com