Consilierii locali ai sectorului 3 din Bucuresti au aprobat recent indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea termica a 24 de blocuri, cu 1.282 de apartamente si o suprafata desfasurata totala de 111.846 mp. Valoarea totala a investitiilor aprobate este de 36,5 milioane de lei si, conform devizelor, in urma realizarii lucrarilor vor fi generate economii totale de energie de peste 9 milioane kWh/an, echivalent a 1.570 tep.
Durata de executie a lucrarilor este de patru luni de la demararea acestora, in 2018 urmand a fi demarate licitatiile de atribuire a contractelor de executie aferente. Potrivit indicatorilor tehnico-economici, perioada de garantie a lucrarilor este de 3 ani.
Sunt prevazute lucrari de izolare termica a peretilor exteriori, inlocuirea ferestrelor si usilor exterioare existente (inclusiv tamplaria aferenta accesului in blocul de locuinte cu tamplarie performanta energetic), termo-hidroizolarea terasei/ termoizolarea planseului peste ultimul nivel in cazul existentei sarpantei, izolarea termica a planseului peste subsol (in cazul in care prin proiectarea blocului sunt prevazute apartamente la parter, lucrari de refacere a finisajelor anvelopei, precum si de reparatii la elementele de constructie care prezinta potential pericol de desprindere si/ sau afecteaza functionalitatea blocului de locuinte, inclusiv refacerea in zonele de interventie.