RO EN
Coșul este gol

ONE United Properties: Autorizatie de construire pentru ansamblul One High District

One United Properties, principalul investitor si dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidentiale, de birouri si mixte de ultima generatie din Romania, anunta obtinerea autorizatiei de construire pentru dezvoltarea One High District, un complex premium de amploare, cu peste 700 de unitati locative, cu o suprafata totala construita de aproximativ 92.000 mp la suprafata si 16.000 mp la nivelul subsolului. Valoarea bruta de dezvoltare pentru One High District este de 154,2 milioane de euro, iar livrarea este estimata pentru finele anului 2025.
Conceputa in jurul notiunii de comunitate, care ofera locuitorilor mai mult decat un spatiu de locuit, dezvoltarea One High District insumeaza 786 de apartamente dispuse in 3 turnuri, 28 de spatii comerciale si nu mai putin de 1.134 locuri de parcare, care vor da nastere unui adevarat cartier premium. Construita in zona Floreasca-Barbu Vacarescu, pe un teren de aproximativ 25.000 mp, din care mai mult de 30% reprezinta zone verzi, dezvoltarea propune viitorilor rezidenti un stil de viata urban modern si sustenabil, in apartamente cu design contemporan.
„One High District completeaza portofoliul dezvoltarilor de amploare ale One United Properties si se contureaza ca un cartier al viitorului, intr-o zona foarte buna a Capitalei, bine conectata la cele mai importante puncte de interes ale orasului, precum si la autostrada A3. Prin acest concept imobiliar ne dorim sa propunem viitorilor locuitori o experienta de trai moderna si sustenabila, la standarde superioare, ca parte a comunitatii One. Un alt aspect important este ca One High District este una dintre primele dezvoltari imobiliare din Romania prevazute cu pompe de caldura geotermala, oferindu-le astfel locatarilor o sursa inovatoare si predictibila de energie. Vanzarile pentru aceasta dezvoltare cu functiune mixta au fost deja deschise, iar optiunile de accesare a locuintelor sunt variate, de la plata integrala in avans, la 5 rate egale sau avans de 30% si 70% la livrare”, spune Beatrice Dumitrascu, CEO Residential Division One United Properties.
One High District va beneficia de cea mai avansata si prietenoasa cu mediul sursa de energie, pompe de incalzire pe baza de energie termala. Solutiile de tip geo-exchange nu emit dioxid de carbon, monoxid de carbon sau alte gaze cu efect de sera care polueaza aerul. In plus, dat fiind ca sistemele geo-exchange nu folosesc cantitati mari de gaz, pacura, propan sau carbune, presupun costuri de operare mai reduse si sunt mai “curate”. In consecinta, costurile pentru incalzirea, respectiv racirea spatiilor, sunt nu doar mai scazute decat in cazul solutiilor traditionale, dar si mai predictibile, oferind autonomie de consum pe termen lung.
Clientii One High District au acces la unitati rezidentiale diverse, de la studiouri sau apartamente cu un dormitor, la apartamente cu doua sau trei dormitoare, precum si la apartamente de tip penthouse duplex. Localizata in sectorul 2 al Bucurestiului, in imediata apropiere a autostrazii A3, dezvoltarea One High District va oferi acces rapid catre cartierul Floreasca, zona comerciala One Gallery, mall-uri, precum si catre alte puncte de interes ale orasului - servicii comerciale si activitati recreative, restaurante, cafenele sau sala de sport.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter