RO EN
Coșul este gol

MARAMURES: Peste 39 milioane euro pentru un aquapark in Baia Sprie

Alesii judeteni au aprobat studiul de fezabilitate pentru proiectul privind realizarea primului AquaPark din judetul Maramures, in zona Baia Sprie.
In paralel, se pregatesc cererile de finantare, iar in luna august va avea loc depunerea proiectului, in valoare totala de peste 39 milioane euro, spre finantare prin Programul Operational Regional - POR.
Complexul de agrement Aquapark din Maramures va avea o capacitate totala de 3000 de persoane - 2000 de persoane la exterior si 1000 de persoane la interior, fiind amenajat pe o suprafata totala de 130.000 mp. Perioada de implementare a acestui proiect este de 36 de luni.
Zona de agrement exterioara, care cuprinde 2000 de utilizatori simultan, va fi dotata cu: 3 bazine exterioare (piscina de relaxare, piscina cu valuri), bazin pentru ansamblu tobogane, spatii comerciale, terenuri de sport, terase exterioare si spatii verzi. De asemenea, vor fi realizate 556 de locuri de parcare pentru autoturisme, din care 26 de locuri vor fi pentru persoanele cu handicap, si alte 10 locuri de parcare vor fi destinate autobuzelor.
Corpul principal al Aquapark-ului, destinat pentru 1000 utilizatori simultan, cuprinde urmatoarele utilitati: piscina interioara cu zona hidromasaj, bazin interior de inot, piscina de tip „Baby Pool”, destinata utilizarii copiilor cu varste de 1-7 ani, piscina pentru ansamblu tobogane de interior, piscina interioara exclusiv adulti, zona wellness sauna, hammam, bazine apa sarata, zona restaurant si zona de vestiar cu depozitare, 94 cabine de schimb si 1010 dulapuri cu sistem de inchidere individual.
”Facem pasi concreti pentru realizarea acestui proiect, care va avea un aport pozitiv in cresterea economica, precum si diversificarea activitatilor de petrecere a timpului liber a maramuresenilor si a turistilor. Multumesc colegilor din cadrul Consiliului Judetean pentru munca si implicarea depuse pentru ca acest proiect sa ajunga in acest stadiu”, a declarat Ionel Bogdan, presedintele Consiliului Judetean Maramures.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter