Pentru proiectarea si executia centrului de management integrat al deseurilor in judetul Cluj, autoritatile locale vor aloca fonduri de 123,7 milioane de lei (circa 27,3 milioane de euro), fara TVA, licitatia pentru atribuirea lucrarilor fiind publicata, recent, in cadrul SEAP. Contractul presupune realizarea unei zone de depozitare finala (celula de depozitare), a unei zone administrative si a drumurilor interioare aferente, precum si infrastructura adiacenta. Zona tehnica va include o statie de tratare mecano-biologica, una de sortare, contractul prevazand, de asemenea, consolidarea zonei afectate de alunecari de teren (km 0+720), precum si realizarea drumului de acces spre centrul de management al deseurilor. "Se propune continuarea si finalizarea lucrarilor aferente zonei tehnice, compuse dintr-o hala de sortare cu o suprafata de 5.040 mp si una pentru depozitarea temporara a deseurilor, cu o arie de 560 mp. Statia de tratare mecano-biologica va fi compusa dintr-o zona de receptie a deseurilor (reprezentata de doua hale identice, de 767 mp fiecare) si una de pretratare/ tratare mecanica (cu doua hale cu arii de 705 mp fiecare si care sunt deservite de doua unitati de tratare a aerului poluat si doua biofiltre, cu suprafete de 285 mp fiecare). O alta zona este destinata compostarii/ tratarii biologice (cu o platforma de compostare de 11.300 mp), zona de rafinare va avea o arie de 347 mp, in timp ce imobilul administrativ prevazut va fi de 83 mp", se arata in anuntul de participare publicat in cadrul SEAP.
Durata de executie a lucrarilor a fost stabilita la 18 luni de la data atribuirii contractului (din care 4 luni va dura proiectarea si obtinerea avizelor necesare demararii lucrarilor), in timp ce perioada de notificare a defectiunilor ajunge la 60 de luni.
Proiectul este finantat prin POS Mediu - Axa prioritara 2, ce prevede dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate istoric", respectiv noul Program Operational Infrastructura Mare (POIM) - Axa prioritara 3.
Companiile interesate de adjudecarea acestui contract pot depune oferte sau cereri de participare pana la 22 martie 2016, ora 9:00, castigatorul urmand a fi desemnat pe criteriul pretului cel mai mic.