RO EN
Coșul este gol

Cartierul Gansorek necesita fonduri de 150 milioane de euro

Compania Gansorek, din Iasi, dezvolta, in zona Canta – Pacurari, din localitate, un ansamblu rezidential. Obiectivul, alcatuit din 25 de imobile (P+12E, desfasurat pe o arie de 5 hectare), va avea 1.500 de apartamente - cu una, doua si trei camere - cu suprafete cuprinse intre 40 mp si 85 mp. Planurile de arhitectura au fost intocmite de societatea Urbatech, antreprenor fiind compania Iasicon SA, ambele din Iasi. "Investitia va fi demarata cel mai devreme in toamna acestui an sau, cel tarziu, in primavara lui 2009. Blocurile vor fi construite gradual, in functie de puterea de absorbtie a pietei, in urmatorii 5 - 6 ani", a declarat Roxana Mandache, reprezentant al ENG International, developerul proiectului. Solutia constructiva prevede structura cu diafragme celulare din beton armat (BA), avand grosimea peretilor de 20 cm - 25 cm. Planseele vor fi realizate din BA monolit, iar acoperisul va avea sarpanta de lemn, cu invelitoare din tabla. Tamplaria va fi executata din PVC, cu geam termoizolant. Pentru finisaje se vor utiliza parchet laminat, gresie, faianta si vopsea lavabila. Noul cartier va avea propria gradinita, spatii de agrement si parcare (cu o capacitate de 1.200 de locuri). Investitia necesita fonduri de aproximativ 150 milioane de euro. Informatii suplimentare, la www.gansorek.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter