
Colosseum va fi, potrivit dezvoltatorului, cel mai mare centru de tip «mall» din Europa si va include, pe o suprafata totala de 190.000 mp, un complex comercial si un parc de retail autonom, cu 480 de magazine si peste 10.000 de locuri de parcare. Obiectivul se afla in constructie pe un teren cu o arie de 600.000 mp, situat in proximitatea soselei Chitila. Developerul, societatea Nova Imobiliare, a anuntat predarea proiectului in doua etape. Prima presupune finalizarea parcului de retail cu o arie de 53.000 mp, finantat de Bank of Cyprus. Lucrarile la parcul de retail sunt in derulare, deschiderea fiind programata pentru luna septembrie 2011. In a doua faza va fi realizat mall-ul, ce va avea o suprafata de 137.000 mp, ce va include o zona de «food court», finisata cu placi din marmura, 12 sali de cinema, diverse zone de agrement si pentru cumparaturi etc. Termenul de finalizare a centrului este stabilit pentru anul 2013.
Planurile de arhitectura ale obiectivului au fost elaborate de firma britanica Leach Rhodes Walker, manager de proiect fiind compania Gardiner & Theobald.