RO EN
Coșul este gol

APRP si UTCB vor restaura cladirile istorice de pe Domeniul Regal Sinaia (protocol)

Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles (APRP) si Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti (UTCB) au semnat protocolul unui parteneriat de care vor beneficia atat proiectele de restaurare a cladirilor istorice de pe Domeniul Regal Sinaia, cat si studentii universitatii, ca viitori specialisti in aceasta nisa a profesiei.
Studentii si specialistii UTCB se alatura astfel echipei care lucreaza deja la reabilitarea Vilei Sipot - Casa Arhitectilor si a Complexului Vulparie, sub coordonarea APRP. Protocolul reprezinta, de asemenea, cadrul in care cei doi parteneri vor desfasura programe de practica, evenimente stiintifice, demersuri de cercetare, schimburi de experienta nationale si internationale.
„Asociatia a inceput ca un grup de oameni care s-a saturat sa vada patrimoniul regal din Sinaia degradandu-se pana la ruina. Suntem profesori, studenti si specialisti, acea „mana de oameni” care a restaurat Casuta Poarta, a redescoperit potecile regale, a redat elemente de peisaj iar, acum, se ocupa de Vila Sipot si de ansamblul Vulparie. Acum, si Universitatea de Constructii sustine acest efort colectiv de recuperare a unor valori istorice.” Prof. univ. dr. arh. Augustin Ioan, Presedinte APRP
La semnarea protocolului au fost prezenti, din partea UTCB: Prof. univ. dr. ing. Radu Vacareanu (Rector), Prof. univ. dr. Cezar Vladut, Prof. univ. dr. Andrei Stanescu, Prof. univ. dr. Vlad Petrescu, Prof. univ. dr. Monica Pantelimon si din partea APRP: Prof. univ. dr. arh. Augustin Ioan, Presedinte si dl Ion Tuca, Vicepresedinte si Director Executiv.
Suntem exact unde trebuie sa fim. Ne alaturam cu bucurie celor care se preocupa de acest ansamblu minunat de la Peles, care inseamna atat de mult pentru fiecare dintre noi. Acest demers ne ajuta sa realizam ceva important pentru comunitatea academica - sa constituim grupuri cu expertiza multi-disciplinara in cadrul unui conglomerat de universitati care stau la aceeasi masa. Colegii mei asteapta cu nerabdare sa se apuce de lucru impreuna cu APRP. Cred ca aceasta colaborare ne va ajuta sa descoperim nevoile reale, complexe, ale cladirilor de patrimoniu. Prof. univ. dr. ing. Radu Vacareanu, Rector, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti
Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti intra in randul institutiilor academice care sprijina deja APRP: Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMV Bucuresti), Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti (UAUIM), Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti (UNMB) si Universitatea Transilvania din Brasov.
Nu putem vorbi despre recuperarea patrimoniului construit fara un demers profesionist de reabilitare structurala. Ne intereseaza atat solutiile de conservare si punere in valoare a caracteristicilor istorice ale edificiilor dar si cele care garanteaza soliditatea acestora si siguranta vizitatorilor. Proiectele pe care le derulam pe Domeniul Peles sunt complexe. Protocolul de colaborare cu Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti reprezinta fundamentul unui nou parteneriat care completeaza comunitatea institutiilor academice cu expertiza in arii esentiale - arhitectura, inginerie, peisagistica, biodiversitate, arta. Ion Tuca, Director Executiv APRP
La eveniment au fost reprezentate universitatile partenere ale APRP - UAUIM prin Prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu (Rector), USAMV Bucuresti prin Prof. univ. dr. Razvan Ionut Teodorescu (Rector), Conf. univ. dr. Elisabeta Dobrescu si Prof. univ. dr. Mihaela Georgescu, UNMB prin drd. Karina Sabac, autoritati si alte organizatii implicate in pastrarea si valorizarea patrimoniului de pe Domeniul Regal Sinaia, prin dna Oana Zaharia - Manager interimar al Institutului National al Patrimoniului si dna Anca Hogea - Director General Adjunct al Muzeului National Peles si reprezentant al Primariei orasului Sinaia.
Asociatia pentru Patrimoniul Regal Peles a finalizat renovarea Casutei Poarta si a demarat lucrarile la Vila Sipot si la Complexul Vulparie, cladiri care beneficiaza astfel de primele eforturi de conservare din ultimii 30 de ani. Impreuna cu universitatile partenere, APRP isi propune sa le restaureze si sa le redea circuitului turistic dar si sa le puna la dispozitia mediului academic, ca spatii pentru proiecte de cercetare, evenimente culturale, activitati de formare pentru studenti.
APRP multumeste, pentru sprijinul acordat evenimentului, Casei de avocatura „Ionescu si Sava” si sponsorilor - Alexandrion Group si Sempre Sano Catering.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter