Compania Vigroup SA, din Ploiesti, construieste (in imediata vecinatate a hotelului Forum, din Costinesti), ansamblul rezidential Alessio Residence. Amplasat pe un teren de 1.500 mp, imobilul (2S+P+7E+M) include 68 de apartamente cu una, doua si trei camere (cu suprafete cuprinse intre 43 mp si 122 mp). Planurile tehnice au fost elaborate de firma Studio Associato Morelli e Piacentino si Arh. Alberto Savettiere, din Torino (Italia).
Sistemul constructiv prevede structura din coloane din beton armat cu diametru mare si radier general, cu zidarie din caramida si BCA. Tamplaria va fi din PVC, cu geam termoizolant. Finisajele interioare includ parchet laminat, gresie si faianta. Obiectivul va beneficia de 37 de locuri de parcare. Lucrarile de constructie vor incepe la jumatatea anului 2008, urmand a se definitiva in aproximativ 18 luni. Valoarea totala a investitiei este de peste 3,5 milioane de euro.