RO EN
Coșul este gol

FINAL DISTRIBUTION: Sisteme destinate imobilelor eficiente energetic

Compania Final Distribution s-a reparcat pe piata nationala prin promovarea unor sisteme de inalta calitate, destinate echiparii zonelor de acoperis ale imobilelor. Odata cu accentuarea problematicii eficientei energetice a cladirilor (atat a celor noi, cat si a celor existente), a devenit clara necesitatea introducerii in portofoliu a unor produse care sa se adapteze noilor exigente. In continuare, directorul tehnic al societatii se refera la cateva aspecte importante in ceea ce priveste echiparea acoperisurilor instalate la casele pasive.
 
* Silviu Toba, director tehnic al Final Distribution: "Din portofoliul nostru, produsele marcii germane Delta, reprezentand folii anticondens, bariere de vapori, si accesorii pentru etanseizare (benzi adezive), se preteaza in mod deosebit pentru a fi utilizata in constructia caselor pasive. In anul 2010, aceste sisteme au avut o pondere de 21% din totalul cifrei de afaceri a companiei, clasandu-se pe locul al doilea in ierarhia celor mai bine vandute produse din gama promovata. Ne asteptam ca, pana la finalul actualului exercitiu financiar, cererea pe segmentul respectiv sa se majoreze substantial, iar vanzarile sa atinga aproximativ 0,84 milioane de euro. Din punct de vedere tehnic, membranele Delta reprezinta o solutie eficienta pentru protectia acoperisului, a termoizolatiei si a peretilor imobilelor cu un consum scazut de energie. Produsele sunt folosite, in special, de catre constructorii caselor de lemn, destinate exportului in state precum Franta, Germania, Norvegia, Italia, unde conceptul respectiv nu mai reprezinta o noutate. In general, asupra unei constructii actioneaza o serie de factori, atat externi (vant, zgomot, ploaie, expunere la razele UV), cat si interni (vapori de apa, variatii de temperatura). Pe fondul acestor interactiuni, etanseitatea acoperisului si a fatadelor este hotaratoare pentru stabilirea confortului interior. Efectul cel mai daunator este generat de circulatia necontrolata a vaporilor, mai ales in anotimpul rece, cand cantitati mari de vapori au tendinta sa migreze spre exterior, prin zonele etansate insuficient. Conform estimarilor actuale, cantitatea medie de lichid ce se acumuleaza intr-o casa in decurs de 24 de ore este de aproximativ 12 litri, afectand calitatea mediului interior si producand efecte nedorite in timp (cum ar fi, de exemplu, igrasia). In scopul protejarii corespunzatoare a sistemelor de acoperis, se folosesc, in mod uzual, doua mari categorii de membrane: spre interior este preferat montajul barierei de vapori Delta - Reflex, iar la exterior se recomanda instalarea unei folii anticondens (din categoriile Delta - Vent S sau N, Delta - Foxx, Delta - Maxx). Acestea pot fi folosite la acoperis, mansarda sau pereti (in cazul caselor de lemn), avand rolul de a permite eliminarea vaporilor din cladire in mod controlat, fara pierderi de caldura. De asemenea, este disponibila varianta folia anticondens Delta - Maxx Titan, care, datorita acoperirii metalice cu un strat de titan, poate reflecta caldura solara. Acesta folie se poate monta sub invelitoarea acoperisului (generand pe tot parcursul anului un climat confortabil) sau pe suprafata peretilor perimetrali ai caselor de lemn sau ai celor prevazute cu fatade ventilate. In sezonul estival, cand temperatura din mansarda poate atinge foarte repede un nivel insuportabil, prin solutia tehnica mentionata se pot reflecta pana la 65% din radiatiile termice din exterior. Iarna, marginile suprapuse si bine sigilate ale membranei ofera o protectie sporita impotriva vantului, prevenind pierderile de caldura ce pot fi considerabile, daca acoperisul nu este bine izolat impotriva curentilor reci de aer. Tot in anotimpul rece, un aport deosebit il are si bariera de vapori Delta - Reflex, care, gratie stratului de aluminiu inclus reflecta caldura din incapere, sporind eficienta termoizolatiei. Din pacate, in Romania conceptul de casa pasiva reprezinta inca pentru multi beneficiari o noutate, constituind, totodata, o provocare pentru cei care doresc sa demareze un asemenea proiect. Factorii de baza care ar putea capta interesul clientilor pentru produse din aceasta categorie sunt reprezentate de: reducerea substantiala a cheltuielilor pentru incalzire; obtinerea unui grad inalt de confort in spatiul locuit in sezonul cald; protectie fonica in cazul folosirii unor materiale suplimentare fonoizolante; economisirea energiei prin realizarea unui sistem de izolatie termica eficienta etc. In ceea ce ne priveste, piata foliilor anticondens si a barierelor de vapori este intr-o continua expansiune, in conditiile in care atat antreprenorii, cat si clientii acestora devin tot mai bine informati asupra beneficiilor rezultate pe termen lung. Comportamentul de cumparare tinde sa se schimbe, acestia incepand sa constientizeze importanta achizitionarii materialelor de calitate, chiar si pentru acele componente constructive din categoria «lucrarilor ascunse». Un factor determinant in formarea deciziei de achizitie este calitatea recunoscuta a produselor germane, precum si gama diversa de sisteme, benzi si adezivi de etansare ce permit o instalare usoara si etansa. Cu siguranta, perspective de dezvoltare exista, insa trebuie sa mai treaca un timp pana cand avantajele vor fi mai bine intelese si apreciate pe piata".
 
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter