Arctic Stream, integrator de infrastructura si securitate IT si emitent listat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sub simbolul AST, a realizat, la sfarsitul celui de-al treilea trimestru din 2022, un profit net de 4,28 milioane de lei (0,87 milioane de euro), in crestere cu 135% fata de profitul realizat la finele primelor noua luni de anului trecut.
Veniturile companiei au fost de 53,95 milioane de lei (11,02 milioane de euro), la finele T3 2022, reprezentand o crestere de 150% fata de cele 21,54 milioane de euro (4,40 milioane de euro), realizate la incheierea aceluiasi trimestru din anul anterior.
Tinand seama de bugetul de venituri si cheltuieli (BVC), anuntat de conducerea companiei la inceputul acestui an si aprobat de actionari in aprilie, Arctic Stream si-a depasit previziunea privind cifra de afaceri (situata la 46,65 milioane de lei) cu 7,28 milioane de lei, respectiv cu 15,6%, inca din primele trei trimestre ale acestui an.
In privinta profitului, suma realizata la finele T3 2022 reprezinta 84,88% din estimarea din BVC (5,05 milioane de lei). In ultimul trimestru al acestui an, compania ramane optimista in ceea ce priveste depasirea estimarii de profit pentru 2022.
In primele 10 luni ale anului 2022, Arctic Stream a crescut considerabil volumul de vanzari semnand peste 100 de contracte, majoritatea cu termen de implementare programat a se incheia anul acesta, precum si altele cu o durata mai indelungata, de 1-2 ani.
Luna trecuta, Arctic Stream a anuntat semnarea a doua contracte semnificative cu clienti din sectorul public. Unul este in valoare de 11,40 milioane de lei, fiind semnat in asociere cu alt agent economic, iar celalalt se ridica la valoarea de 5,19 milioane de lei, reprezentand un contract subsecvent contractului-cadru, cu o valoare maxima estimata la 34,9 milioane de euro, anuntat la inceputul lunii iulie.
„De-a lungul primelor noua luni ale anului 2022 am vazut la orizont premise economice mai putin optimiste, precum accelerarea inflatiei, declansarea unui razboi in vecinatatea Romaniei, cresterea preturilor la energie si un nou val de intarzieri in lanturile logistice. Toate acestea au influentat, in mai mica sau mai are masura, activitatea Arctic Stream, aducand presiuni suplimentare asupra echipei, care a gasit solutii de rezolvare a dificultatilor aparute, mai ales cu privire la respectarea termenilor de livrare din contracte. Le multumesc colegilor pentru munca depusa, care ne-a permis nu doar finalizarea cu succes a tuturor contractelor, ci si semnarea unora noi. Am incredere ca, indiferent de ce turbulente economice ne asteapta, business-ul nostru isi va mentine cresterea si in anii urmatori, pentru ca directia pietei in care activam este ascendenta. Mediul privat, alaturi de institutiile publice centrale si locale, universitatile si alti actori economici si sociali deruleaza deja, ori sunt pe cale sa deruleze, proiecte de transformare digitala. Or, pentru succesul acestora, au nevoie de infrastructuri de date si securitate IT complexe si sigure, iar experienta noastra pe piata integratorilor de solutii IT a devenit tot mai relevanta si se imbogateste permanent”, a declarat Dragos Octavian Diaconu, fondator si director general al Arctic Stream.
In trimestrul al treilea din 2022, in urma desfasurarii unui proiect cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare(BERD), Arctic Stream a trecut printr-un proces de rebranding, derulat impreuna cu agentia Inoveo. Ca urmare a proiectului, emitentul pe BVB cu stock ticker-ul AST are o noua identitate vizuala a brandului si un nou slogan - „Going the Extra Mile” - care reflecta disponibilitatea companiei de a construi relatii strategice, de incredere si durabile, cu partenerii de tehnologie si clientii sai.
Echipa Arctic Stream le ofera clientilor acces la tehnologii de ultima generatie, care implica un efort tot mai mare de acomodare si implementare. Atragerea in echipa de specialisti cu experienta, dar si investitia in tineri cu potential, atentia la detalii in toate etapele unui proiect, dorinta de a merge, de fiecare data, cu un pas in plus fata de cerintele clientilor, alaturi de inovatia continua reprezinta cateva dintre valorile prin care compania Arctic Stream isi construieste profilul pe piata integratorilor de solutii IT.