RO EN
Coșul este gol

5G si IoT accelereaza puternic procesul de transformare digitala a companiilor

5G si internetul lucrurilor (Internet of Things sau IoT) sunt considerate cele mai importante tehnologii emergente care vor facilita transformarea digitala in urmatorii cinci ani, inclusiv in randul mediului de afaceri, implicit in domeniul constructiilor. Utilizarea tehnologiilor, care ar putea furniza date relevante in orice sector de activitate, se afla, insa, la inceput de drum in Romania, in special ca urmare a reticentei manifestate de o mare parte a mediului de afaceri in adoptarea noilor tehnologii si a investitiilor reduse in infrastructura moderna, de tip Smart City, si in energie verde, cu toate componentele - educatie inteligenta, cladiri, transport, utilitati inteligente. Toate acestea presupun viziune si planificare pe termen lung relationarea tuturor partilor interesate. Pentru o dezvoltare eficienta in directia adoptarii noilor tehnologii, companiile trebuie sa fie mai curajoase in abordarea transformarii digitale si a inovatiei.
Introducerea tehnologiei 5G, a cincea generatie de retele mobile, are capacitatea sa revolutioneze in intregime modul in care traim si lucram, noul standard de telecomunicatii fiind gandit in asa fel incat sa fie folosit nu doar de telefon sau tableta, ci si de orice alt dispozitiv inteligent. Masinile autonome, realitatea virtuala, orasele inteligente si dispozitivele IoT sunt doar cateva dintre tehnologiile care vor beneficia de aparitia standardului 5G. Printre beneficiile existente deja se afla proceduri chirurgicale mai simple, mijloace de transport mai sigure si posibilitatea de comunicatii instantanee. 5G inseamna, in primul rand, o viteza mult mai mare de transfer al datelor, implicit, o capacitate mult mai mare de transfer al unei cantitati mari de informatii in timp foarte scurt, la viteze de 10 ori mai mari decat in 4G. In plus, in 5G vor putea fi conectate si alte dispozitive inteligente care sunt deja in folosinta, precum televizoare, sisteme audio, instalatii si corpuri electrice, echipamente HVAC, sisteme care nu pot functiona in 4G pentru ca aceasta nu poate oferi suficienta latime de banda. In plus, datorita capacitatilor sporite ale noului standard, va disparea notiunea de "lag" (raspuns intarziat) in timpul comunicatiilor. Latenta va ajunge la 0, aspect deosebit de util in domeniul auto, pentru masinile autonome, care au nevoie de un timp de raspuns cat mai mic in caz de pericol, dar si in sectorul de constructii, unde comunicarea pe santier si transferul de date despre proiecte se vor putea realiza instantaneu. Tehnologia va folosi unde de frecventa inalta, care ofera viteza si latime de banda mai mari. Acestea sunt, insa, mult mai slabe in cazul distantelor lungi sau al traversarii unor structuri solide. De aceea, operatorii din telecomunicatii vor trebui sa impanzeasca orasele cu mini-emitatoare, care sa ofere acoperire completa.
Acest ultim factor este determinant pentru evolutia initiala a tehnologiei: 5G va completa si nu va inlocui standardul 4G, cel putin in primii ani de dezvoltare si maturizare a standardului.
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, Lucian Bode, considera ca viitoarea infrastructura 5G este o oportunitate majora pentru dezvoltarea economica, industriala si pentru competitivitatea Romaniei. "Aceasta ne va ajuta, la modul concret, sa crestem performantele serviciilor de comunicatii utilizate pentru asigurarea sigurantei, securitatii publice, pentru protectia civila, interventiile in caz de catastrofe, pentru dezvoltarea in perspectiva a vehiculelor conectate si automatizate, pentru conectarea dispozitivelor si obiectelor. 5G inseamna locuri noi de munca, o avalansa de oportunitati de dezvoltare pentru companii si beneficii insemnate pentru fiecare roman in parte, imbunatatindu-le substantial calitatea vietii", a declarat Lucian Bode.
 
Prioritate majora pentru Romania
Dezvoltarea in conditii de securitate a retelelor 5G reprezinta o prioritate majora pentru Romania, ca si pentru toate statele membre UE. "Romania saluta adoptarea setului comun de instrumente convenite de statele membre ale UE cu privire la riscurile de securitate legate de introducerea 5G. De asemenea, saluta Comunicarea Comisiei legata de masurile cheie care se impun pentru a pune in aplicare masurile recomandate in setul de instrumente 5G pana la 30 aprilie 2020. Guvernul roman este implicat, la cel mai inalt nivel, in toate discutiile si consultarile europene relevante cu obiectivul de a promova interesele Romaniei, dar si de a aduce o contributie importanta la toate acestea, demonstrand inca odata capacitatea tarii noastre de stat digital, cu competente avansate in domeniul securitatii cibernetice", a mai spus ministrul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor.
Tehnologia 5G va juca un rol esential in dezvoltarea pe viitor a economiei si a societatii digitale in Europa si va fi atat un catalizator major pentru viitoarele servicii digitale in domeniile principale ale vietii cetatenilor, cat si o baza importanta pentru transformarea digitala si tranzitia catre o economie verde. Avand in vedere ca se estimeaza ca tehnologia 5G urmeaza sa genereze, la nivel mondial, venituri de 225 de miliarde euro in 2025, si ca reprezinta un atu esential pentru competitivitatea Europei pe piata mondiala, securitatea cibernetica a acestei tehnologii este cruciala pentru asigurarea autonomiei strategice a Uniunii. Este vorba de miliarde de obiecte si de sisteme conectate, inclusiv in sectoare critice, cum ar fi energia, transporturile, serviciile bancare si sanatatea, precum si de sistemele de control industrial care transmit informatii sensibile si sprijina sistemele de siguranta.
In acelasi timp, datorita unei arhitecturi mai putin centralizate, unei puteri de calcul inteligente de varf, nevoii de mai multe antene si dependentei sporite de programele informatice, retelele 5G ofera mai multe puncte de acces potentiale pentru atacatori. Amenintarile la adresa securitatii cibernetice sunt in crestere si devin din ce in ce mai sofisticate. Avand in vedere ca numeroase servicii critice vor depinde de tehnologia 5G, asigurarea securitatii retelelor este de cea mai mare importanta strategica pentru intreaga UE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter