RO EN
Coșul este gol

HOSPICE: Peste 500.000 de pacienti oncologici au nevoie de ingrijire paliativa

Anul 2020 a venit cu provocari uriase, mai grele ca oricand si intreaga societate a fost puternic afectata de pandemie. Pacientii incurabili au avut si inca au nevoie de ingrijire paliativa, in acest moment existand peste jumatate de milion de pacienti oncologici in evidenta medicilor de familie, potrivit Hospice Casa Sperantei, organizatie non-profit care a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania. Potrivit acestora, in pandemie solicitarile au crescut dramatic.
In urma apelului Hospice #facemloc si pentru ei, aproximativ 900 de companii au redirectionat 20% din impozit catre institutie si, astfel, banii platiti deja statului au primit o destinatie concreta: sprijin si ingrijire paliativa gratuita pentru pacientii cu o boala incurabila.
"Suntem recunoscatori tuturor celor care ne-au fost aproape intr-un moment atat de dificil, s-au implicat, au povestit despre noi si ne-au sprijinit. Multumim tuturor reprezentantilor companiilor care au fost alaturi de noi in campania de 20% si au facut cu adevarat o diferenta in viata pacientilor nostri. Datorita lor, un an cumplit de greu s-a transformat, la final, intr-o poveste despre solidaritate si o dovada in plus ca Hospice suntem noi toti, pacienti, familii, colegi, voluntari, parteneri, sponsori, donatori, prieteni. Totusi, lupta noastra insa nu se incheie aici. Se anunta inca un nou an bulversant, iar pentru un ONG precum Hospice Casa Sperantei este extrem de greu sa gaseasca o modalitate sa se adapteze acestor schimbari. Serviciile Hospice sunt gratuite si oferite non-stop, 24 de ore din 24, 7 zile din saptamana. Acest lucru inseamna ca nevoia de fonduri este continua, deja ne pregatim de campania de 3,5% si speram ca oamenii sa ne sustina in continuare si sa ne ajute sa ramanem langa pacientii nostri", a declarat Mirela Nemtanu, director executiv Hospice Casa Sperantei.
In 2020, institutia a reusit sa ofere, complet gratuit, 7.245 de vizite ale specialistilor la domiciliul pacientilor, 3.738 de consultatii in policlinicile Hospice Casa Sperantei, 9.953 de consultatii la distanta, 2.760 de sesiuni de consiliere psihologica, 4.779 de interventii ale asistentilor sociali Hospice si peste 10.000 de zile de internare in cele doua spitale Hospice Casa Sperantei, din Brasov si Bucuresti.
***
Hospice Casa Sperantei, organizatie non-profit infiintata in 1992 la Brasov, a introdus conceptul de ingrijire paliativa in Romania si este cea mai mare fundatie din tara care ofera gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.
Organizatia are doua spitale cu servicii integrate, in Brasov si Bucuresti, echipe mobile in patru orase - Bucuresti, Brasov, Fagaras si Zarnesti -, sase sedii destinate oferirii de ingrijire paliativa si educatie si peste 100 de paturi pentru internare si activitati adiacente, destinate ingrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. Organizatia a dezvoltat servicii complete de ingrijire paliativa, care sunt oferite in centre de zi, ambulatorii si unitati proprii pentru internare, la domiciliul pacientilor si in spitalele partenere. In cei 29 de ani de existenta, Hospice a adus alinare si speranta pentru peste 40.000 de copii si adulti.
Puteti sprijini pacientii Hospice si cauza ingrijirii paliative cu o donatie (https://www.hospice.ro/doneaza/) sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP.
Mai multe informatii sunt disponibile la www.hospice.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter