CTP, cel mai mare dezvoltator si administrator de spatii industriale si logistice din Europa Continentala, a obtinut prima certificare BREEAM Outstanding din portofoliul sau din Romania, pentru spatiul multifunctional Clubhaus, parte a CTPark Bucharest West.
Amplasat in vestul Bucurestiului, la km 23 pe Autostrada A1, CTPark Bucharest West s-a consolidat ca fiind cel mai mare parc industrial din Romania, precum si din reteaua CTP, dezvoltator prezent in 10 tari. CTPark Bucharest West are o suprafata inchiriabila de peste 770.000 mp si gazduieste peste 2.000 de angajati care isi desfasoara activitatea permanent in parcul industrial.
Sectorul industrial a fost in centrul atentiei in ultimii ani, atat pentru modul impresionant in care s-a dezvoltat domeniul, dar si pentru ca modificarile legislative au impus noi norme in ceea ce priveste sustenabilitatea cladirilor industriale. Din cele 350 de cladiri cu certificate BREEAM din Romania, CTP are peste 25%, fapt care confirma angajamentul companiei pentru sustenabilitate. In CTPark Bucharest West, conceptele ce tin de mobilitate (de la legatura cu autostrada la trasee pentru biciclete si trotuare), biodiversitate, eficienta energetica, surse regenerabile (panourile fotovoltaice) sunt abordate la nivelul intregului parc.
„Clubhaus este o parte importanta a CTPark Bucharest West si s-a impus ca un game-changer pe piata parcurilor industriale, prin faptul ca a fost gandit ca o platforma pentru evenimente educationale, avand un amfiteatru multifunctional, in care clientii nostri pot sustine workshopuri si traininguri, cat si pentru serviciile pe care le ofera. Avem restaurant si pizzerie, cafenea, sali de intalniri, cabinet medical in care clientii nostri si angajatii lor pot beneficia de servicii medicale gratuite, zona de sport in aer liber si minimarket. Certificarea BREEAM Outstanding este un nou record pentru CTP si este cu atat mai importanta pentru ca nu vorbim de o cladire de birouri, ci de o dotare a unui parc industrial”, a afirmat Ana Dumitrache, Country Head, CTP Romania.
Cladirea Clubhaus a fost atent optimizata din etapa de proiectare, implementand aproape toate cerintele standardului BREEAM. Eficienta anvelopei si echipamentele performante asigura un consum redus de energie, care e produsa, in proportie de 20%, de panourile fotovoltaice de pe acoperis. Spatiile interioare beneficiaza de multa lumina naturala, confort termic si acustic. Obiectele sanitare alese asigura cel mai mic consum de apa posibil si exista inclusiv sisteme de detectie si preventie a posibilelor scurgeri de apa.
Din punct de vedere amenajare exterioara, Clubhaus este inconjurat de o livada de pomi, vita de vie, diverse specii de arbusti si flori. Acoperisul corpului de cladire parter este inierbat, vizibil din zona de birouri, iar pasarile si insectele, foarte necesare unui ecosistem sanatos, au parte de casute si hranitoare montate in copaci.
„Sarbatorim trei ani de colaborare cu CTP prin obtinerea unui certificat BREEAM New Construction, fully fitted, de nivel maxim - Outstanding! Dincolo de multe specificatii tehnice, care fac cladirea CTP Clubhaus foarte performanta, economica, sanatoasa pentru cei care o folosesc, aceasta reprezinta si unul din marile obiective ale colaborarii noastre: sa facem parcuri logistice pentru oameni, nu doar pentru autovehicule si fluxuri tehnologice. Cladirea asigura dotarile necesare miilor de oameni care lucreaza sau trec zilnic prin CTPark Bucharest West, de la restaurant la cabinet medical, e inconjurata de multa vegetatie si de aici porneste o infrastructura pentru pietoni si biciclisti, strazile avand trotuare, piste de biciclete, aliniament de copaci. Lucruri normale, dar foarte rar intalnite intr-un parc industrial”, a declarat Adrian Pop, Manager ADP Green Building.
CTP Romania foloseste standardul BREEAM New Construction pentru toate cladirile noi pe care le dezvolta. Detine 23 de cladiri certificate BREEAM New Construction, cu un punctaj mediu de 65,21%. Dintre acestea, 14 au obtinut calificativul Very Good, 8 au obtinut calificativul Excellent, iar CTP Clubhaus a obtinut certificatul BREEAM Outstanding.
Toate cladirile construite de CTP in urma cu mai mult de trei ani, respectiv cele achizitionate de CTP Romania, sunt certificate folosind versiunea pentru constructii existente a standardului BREEAM, BREEAM In-Use. CTP detine 65 de cladiri certificate BREEAM In-Use, cu un punctaj mediu de 60,31%. Dintre acestea, 57 au obtinut BREEAM In-Use Very Good si 8 au obtinut certificarea BREEAM In-Use Excellent.
In prezent, CTP Romania are in curs de certificare alte 14 cladiri existente si inca 26 de cladiri noi in faza de proiectare sau executie.