Dezvoltatorul AFI Europe si centrul comercial Promenada Mall, din cadrul Floreasca Park, s-au aflat pe lista celor mai bine cotate companii si proiecte de pe piata imobiliara a anului trecut. Alaturi de multe alte entitati care s-au remarcat prin profesionalism in 2013, au fost laureate si alte firme si lucrari in cadrul Galei si Premiilor Imobiliare pentru Europa de Sud-Est (EuropaProperty SEE Real Estate Awards Gala & Forum), manifestare aflata la editia a IX-a. Principalii dezvoltatori si investitori din cele mai dinamice piete ale regiunii s-au reunit la data de 10 aprilie a.c., in cadrul Hotelului Athénée Palace Hilton - Bucuresti. "Marea castigatoare a ceremoniei din acest an a fost compania AFI Europe, laureata cu distinctii pentru dezvoltatorul de centre comerciale si de cladiri de birouri al anului (pentru AFI Palace Ploiesti, respectiv AFI Business Park - Bucuresti), dar si drept cel mai dinamic dezvoltator al anului trecut. De asemenea, Israel Vizel, directorul AFI Palace Ploiesti, a fost desemnat managerul de centru comercial al anului, iar David Hay, CEO al AFI Europe pentru regiunea Europei de Sud-Est (ESE), a fost recunoscut drept cel mai profesionist manager din domeniul imobiliar din ESE, pentru al doilea an consecutiv. "Suntem extrem de onorati si recunoscatori pentru toate premiile. Distinctiile EuropaProperty SEE Real Estate Awards sunt de o importanta semnificativa pentru noi, deoarece reprezinta recunoasterea unora dintre cei mai valorosi profesionisti din domeniu", a declarat David Hay, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor.
Adama si JLL au completat topul marilor castigatori
Un alt mare castigator al galei a fost JLL (fosta Jones Lang LaSalle), care a primit trei premii: agentia anului in domeniile de retail si investitii, precum si compania de Property Management a anului. Totodata, dezvoltatorul Portland Trust a castigat premiul Office Development of the Year pentru centrul de afaceri Floreasca Park, iar Adama, dezvoltator rezidential detinut integral de Immofinanz Group, a obtinut distinctia de Residential Developer of the Year. "Am preluat, in momentul intrarii in grupul din care face parte Adama, pe langa portofoliul pe care il detinem si echipa care ne reprezinta si o misiune pe care ne-am impus-o: aceea de a livra un produs rezidential la un anumit standard de calitate, fiind un deziderat de la care nu ne abatem. Obtinerea unor premii de anvergura celui oferit de SEE Real Estate Awards ne atesta faptul ca traiectoria pe care am pornit este cea corecta", a declarat Laszlo Csiki, CEO al Adama Group. Compania a investit, in ultimii doi ani, circa 16 milioane de euro pe piata rezidentiala locala, iar cele mai noi faze de dezvoltare din Edenia Titan si Evocasa Optima, finalizate in toamna anului trecut, au fost realizate in urma unei investitii totale de 14,1 milioane de euro, suma alocata exclusiv din fondurile proprii ale firmei. Investitiile din 2013 sunt completate de startul ultimei etape de dezvoltare a proiectului Copou Bellevue din Iasi, estimata la 1,7 milioane euro. Lucrarile de constructie in acest caz sunt in curs de desfasurare, noua cladire de 5 etaje si 50 de unitati premium urmand sa fie livrata in toamna acestui an.
Lista completa a castigatorilor SEE Real Estate Awards, pentru 2013
- Clubul de sanatate si fitness al anului: World Class Fitness
- Retailerul anului: Mega Image
- Retailer de moda al anului: H&M
- Managerul de centru comercial al anului: Israel Vizel - AFI Europe (managerul AFI Palace Ploiesti)
- Firma de arhitectura a anului: Epstein Architecture & Engineering
- Firma de avocatura a anului: Dentons
- Firma de Project Management a anului: Sentient
- Firma de Property Management a anului: JLL
- Banca anului: BCR/Erste Group Immorent
- Investitorul anului: Bluehouse Capital
- Agentia anului in domeniul industrial: CBRE
- Agentia anului in domeniul centrelor comerciale si de retail: JLL
- Agentia anului in domeniul office: Advisers / Knight Frank
- Agentia de investitii a anului: JLL
- Dezvoltatorul rezidential al anului: Adama Group
- Dezvoltatorul industrial al anului: Portland Trust
- Dezvoltator de retail al anului: AFI Europe
- Dezvoltatorul de cladiri de birouri al anului: AFI Europe
- Dezvoltatorul de centre de agrement si petrecere a timpului liber: Grand Cinema & More (Baneasa Shopping City) - Baneasa Developments - Romania
- Proiectul rezidential al anului: Vitan Residence (RPF development - Romania)
- Proiectul de retail al anului: AFI Palace Ploiesti (AFI Europe - Romania)
- Proiectul de birouri al anului: Floreasca Park (Portland Trust - Romania)
- Femeia de afaceri din imobiliare a anului: Laura Tiuca (Dentons)
- Cel mai profesionist manager din domeniul imobiliar al anului: David Hay (AFI Europe)
- Retailerul anului: H&M
- Compania anului: AFI Europe
- Proiectul anului : Promenada Mall.