RO EN
Coșul este gol

Ziua Nationala a Constructorului, celebrata sub impactul revigorarii investitiilor

Casa Sociala a Constructorilor (CASOC), in parteneriat cu Federatia Generala a Sindicatelor Familia, Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, avand alaturi antreprenori, lucratori, parteneri de dialog social din tara si din strainatate, bucurandu-se de prezenta unor distinsi invitati din mediul social, institutional si politic, a sarbatorit, sambata, 14 septembrie 2019, Ziua Nationala a Constructorului, la domeniul Stirbey din Buftea, informeaza un comunicat al organizatiei.
Eveniment aflat la prima editie, Ziua Nationala a Constructorului, zi de cinstire a constructorului roman, conform Legii nr. 350/2018, a fost unul in care s-au regasit in acelasi loc bucuria, mandria, onestitatea, veselia dar si dragostea de tara, sentimente care s-au desavarsit intr-o manifestare vie a spiritului romanesc, la o sarbatoare care a imbracat cu adevarat caracter national.
Caracterul national si importanta acestei sarbatori au fost confirmate de prezenta viceprim-ministrului din Guvernul Romaniei cu atributiuni in domeniul constructiilor, Daniel Suciu, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, care a onorat cu prezenta sa acest eveniment, impreuna cu Oana Iacob, secretar de stat la Ministerul Finantelor Publice, Elena Solomonesc - secretar de stat la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, Alexandru Potor, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene, Ionel Minea, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Rodica Paraschiv, deputat, membru in comisia de transporturi si infrastructura din Camera Deputatilor, precum si cu alte personalitati din Romania si din strainatate.
Acesti oaspeti, reprezentanti de seama ai Guvernului si clasei politice, alaturandu-se partenerilor sociali din patronate si din sindicatele din constructii, au construit si in acest fel forul tripartit (Guvern, patronate sindicate), prin care sectorul constructiilor, declarat prioritar in economia romaneasca pentru urmatorii zece ani, da inca o data semnalul inceputului actiunilor de revigorare a investitiilor, a tarii.
Conducerea Casei Sociale a Constructorilor multumeste, cu acest prilej, tuturor invitatilor pentru participare si adreseaza tuturor lucratorilor din constructii un sincer „La multi ani!” amintindu-le inca o data ca organizatia paritara de protectie sociala a sectorului de constructii din Romania - anume Casa Sociala a Constructorilor - reprezinta un organism creat de constructori pentru constructori. Pentru a vizualiza galeria foto a evenimentului, click aici!

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter