YTONG a devenit „Furnizor de solutii aprobat pentru Locuinte Verzi” in urma analizarii caracteristicilor tehnice ale produselor si a nivelului economiilor de energie pe care le asigura intr-o locuinta. Acest statut a fost oferit de Romania Green Building Council, organizatia din Romania care certifica Locuintele Verzi cu rezultate superioare privind eficienta energetica si protectia mediului. In prezent 14 proiecte rezidentiale cu peste 4300 de locuinte sunt certificate sau in curs de certificare in cadrul programului nostru Locuinte Verzi.
YTONG este primul Furnizor de solutii de zidarie pentru Locuinte Verzi din Romania. Blocurile de zidarie termoizolanta din gama YTONG asigura performante energetice superioare care contribuie la o reducere a consumului de materiale de constructie pe santiere. Procesul de fabricatie al acestor produse este unul sustenabil, unitatea de productie din Romania fiind cea mai moderna din Europa de Est si cea mai avansata din punct de vedere tehnologic. Blocurile de zidarie YTONG au fost utilizate pana acum in mai multe proiecte de birouri sau centre comerciale care au primit ulterior cele mai avansate certificari de tip LEED sau BREEAM.
„YTONG si-a asumat un angajament in promovarea sustenabilitatii si calitatii in constuctii la nivel mondial. Ne bucuram ca suntem parteneri Romania Green Building Council si putem sprijini impreuna dezvoltarea sectorului cladirilor verzi”, declara Marius Dragne, CEO Xella RO. „In Romania, inca din 2010, am fost alaturi de specialistii care au proiectat prima casa pasiva certificata din Romania, amplasata la Politehnica Bucuresti unde YTONG este solutia de zidarie aleasa pentru realizarea anvelopei. In Germania Xella a dezvoltat recent casa M1 Energy Plus, o cladire care produce mai multa energie decat consuma. Certificarea obtinuta acum de YTONG continua aceasta directie, produsele noastre oferind clientilor solutii pentru cladiri verzi si pentru independenta energetica a acestora in vederea incadrarii in directivele 2020”, subliniaza managerul Xella Ro.