Saint-Gobain anunta lansarea celei de-a 4-a editii a competitiei Rigips National Trophy, unul dintre cele mai importante evenimente ale industriei pe baza de gips-carton. Acesta premiaza proiectele ce evidentiaza excelenta in executia cladirilor, solutiile inovatoare si colaborarea reusita a echipelor de proiect, din care fac parte constructori, arhitecti, designeri de interior, dezvoltatori, proprietari sau furnizori de materiale de constructii.
“Compania noastra incurajeaza profesionalismul in domeniul constructiilor si sustine calitatea superioara in executia lucrarilor. De-a lungul timpului, Romania s-a evidentiat prin proiecte de exceptie, care s-au calificat in etapa internationala a acestui concurs si au adus plus valoare in sectorul constructiilor. Astfel, incurajam constructorii, arhitectii, dezvoltatorii si alte parti interesate sa se inscrie in competitie, pentru a primi recunoasterea pe care o merita”, a declarat Ovidiu Pascutiu, Director General al Grupului Saint-Gobain in Romania.
In competitie se pot inscrie toate companiile care au construit sau au in curs de construire cladiri pe teritoriul Romaniei, care vor fi finalizate pana la 31 iulie 2019, la realizarea carora s-au folosit solutii de compartimentare sau finisare in sistem complet Rigips®: pereti de compartimentare si tencuieli uscate, plafoane false fixe si demontabile, canale de desfumare, ventilatie, protectii la foc ale structurilor metalice, sape flotante, lucrari de tencuieli si gleturi.
Inscrierea este gratuita si se poate face pana pe data de 31 iulie. Trofeul se acorda pentru excelenta si inovatia in executia lucrarilor de constructie la urmatoarele categorii: Solutii pe baza de gips-carton; Solutii pe baza de ipsos; Inovatie si dezvoltare durabila; Cladiri rezidentiale; Cladiri non-rezidentiale; Plafoane. Criteriile de evaluare iau in considerare calitatea executiei, functionalitatea si estetica, respectarea cerintelor tehnice si dezvoltarea unor solutii inovatoare.
Proiectele castigatoare in etapa nationala au sansa de a participa la Saint-Gobain Gypsum International Trophy 2020, care va avea loc in aprilie 2020, la Atena, alaturi de proiecte din alte zeci de tari.