Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finantare pentru proiectul „Restaurarea, conservarea si punerea in valoare a ansamblului monument istoric Castel Banffy”. Acesta este situat in satul Rascruci din judetul Cluj. Este vorba despre o investitie finantata din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Regional (POR) 2014 - 2020, cu o valoare totala de aprox. 20 milioane de lei, din care finantarea nerambursabila este de peste 19 milioane de lei. Cu o durata de 42 de luni, proiectul presupune restaurarea acestui obiectiv de patrimoniu, ceea ce va determina cresterea numarului de turisti in zona si, implicit, dezvoltarea economica locala.
Despre monumentul istoric
Castelul de la Rascruci, administrat de Consiliului Judetean Cluj, face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bontida. Monumentul a fost construit in stil neoclasic eclectic si este imprejmuit de un domeniu folosit in epoca drept resedinta de vara a familiei Banffy. In prezent, castelul se poate vizita la cerere.