RO EN
Coșul este gol

REMAX: Piata imobiliara isi revine treptat

Potrivit RE/MAX Romania, lider mondial in real-estate si franciza numarul 1 la nivel global pe acest segment, prima jumatate a acestui an a adus un suflu proaspat pe piata imobiliara din Romania, observandu-se o revenire a vanzarilor de imobile aflate inca in faza de proiect.
„Una dintre tendintele perioadei de boom imobiliar din 2006 - 2008 revine pe piata locala imobiliara. Chiar daca acum cumparatorii au alte criterii la achizitia unei locuinte, tot mai multi aleg sa achizitioneze un imobil inca din faza incipienta, cand acesta exista doar la nivel de planseta - acest comportament fiind caracteristic in special proiectelor foarte bine localizate”, a declarat Razvan Cuc, Director Regional RE/MAX Romania.
Astfel, in primele sase luni ale acestui an, piata imobiliara rezidentiala a crescut cu cca. 5%, fapt demonstrat si de numarul mare de proiecte rezidentiale finalizate sau aflate in curs de dezvoltare in toate centrele economice ale tarii.
„In acest prim semestru s-a simtit o efervescenta puternica in special in Bucuresti, dar si in alte orase importante ale tarii, precum Cluj-Napoca, Brasov sau Iasi. Sunt foarte multe proiecte in plin proces de constructie, precum si in etapa de proiectare, ceea ce inseamna ca urmatoarea perioada a anului se arata benefica pentru accelerarea numarului de unitati livrate”, a mai spus Razvan Cuc.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter