RO EN
Coșul este gol

PRAHOVA: 14 milioane de euro pentru constructia unei statii de tratare a deseurilor

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Bogdan Andrei Toader, a semnat contractul de finantare pentru Fazarea proiectului "Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Prahova", cu o valoare totala de 64.442.740,51 lei (circa 14 milioane de euro), din care asistenta financiara nerambursabila primita de la Uniunea Europeana este de 46.686.903,53 lei. Finantarea acestui contract va fi realizata din Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) si reprezinta continuarea proiectului 'Sistem de Management Integrat al Deseurilor in judetul Prahova'.
Prima etapa a proiectului a inceput in februarie 2012 si s-a finalizat in decembrie 2015. In cadrul acesteia au fost realizate investitii in valoare de 91.680.752 lei, respectiv: inchiderea depozitului neconform de la Ploiesti, construirea statiei de sortare de la Boldesti-Scaeni, construirea a doua noi statii de transfer la Busteni si la Urlati, dotarea a doua statii de tranfer deja existente la Valea Doftanei si la Draganesti, precum si achizitionarea a 203.725 de pubele, compostoare individuale si containere de colectare selectiva.
In faza a II-a, cea pentru care s-a semnat contractul de finantare recent, se va realiza un alt obiectiv major de investitii, respectiv "Construirea Statiei de Tratare Mecano-Biologica a Deseurilor Biodegradabile Ploiesti", lucrarile urmand a fi realizate de grupul de constructii Strabag.
Valoarea lucrarilor aferente Statiei de Tratare Mecano-Biologica a Deseurilor Biodegradabile Ploiesti este de 61.531.405,20 lei, inclusiv TVA, avand o durata de realizare de 18 luni, de la data ordinului de incepere, in acest termen fiind incluse etapele de proiectare, executie a lucrarilor si testare a echipamentelor.
Statia de Tratare Mecano-Biologica a Deseurilor Biodegradabile Ploiesti, ce urmeaza a fi construita ca urmare a implementarii contractului semnat recent, va avea o capacitate de prelucrare de 150.000 tone / an, scopul sau fiind acela de a completa infrastructura existenta la nivelul judetului Prahova in ceea ce priveste gestionarea deseurilor, astfel incat la punerea ei in functiune sa poata fi indeplinite mai multe rezultate, si anume:
  • Reducerea cantitatii de deseuri biodegradabile la depozitare conform obligatiilor asumate prin Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana;
  • Cresterea capacitatii de recuperare a deseurilor, ca urmare a tratarii mecano-biologice a deseurilor biodegradabile in cadrul Statiei de tratare mecano-biologice de la Ploiesti;
  • Optimizarea sistemului de management al deseurilor prin reducerea impactului aferent transportului deseurilor la facilitatile de tratare si/sau depozitare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter