RO EN
Coșul este gol

LAFARGEHOLCIM: Proiectul Grivita 53 castiga LH Awards Acknowledgement

Proiectul primului teatru independent construit in ultimii 70 de ani in Romania, Grivita 53, a primit premiul LafargeHolcim Acknowledgement 2017 Europe (Premiul de Recunoastere LafargeHolcim) pentru regiunea Europa in cadrul competitiei LafargeHolcim Awards, cea mai importanta competitie de design sustenabil la nivel international. Teatrul este dezvoltat de Asociatia Culturala Grivita 53, iar Holcim Romania este primul partener. Teatrul Grivita 53 a pornit la initiativa regizoarei Chris Simion-Mercurian, iar proiectul este semnat de arhitectii Codrin Tritescu si Petre Frangulea.
Juriul a fost impresionat de puternica sa amprenta de sustenabilitate culturala. Utilitatea proiectului ca teatru independent - o initiativa culturala care va functiona si ca o scena pentru democratie - a fost consolidata si de sprijinul oferit de comunitate, demonstrat prin finantarea colectiva. Juriul LafargeHolcim Awards 2017 Europe este format din arhitecti, profesori de arhitectura, specialisti in design industrial sau inginerie a mediului recunoscuti la nivel international si din reprezentanti ai LafargeHolcim.
Proiectul premiat, care aduce la viata primul teatru independent din oras din 1946 pana acum, este dezvoltat intr-o zona istorica a Bucurestiului. Acesta va adaposti o companie teatrala care, din 1999, functioneaza fara sa dispuna de un spatiu propriu, punand bazele unei institutii culturale intr-un oras la a carui structura sociala doreste sa se conecteze. Propunerea initiala de proiect prevede amplasarea unui teatru cu 150 de locuri la subsol, pastrand fatadele cladirilor existente pe teren si incadrandu-le intr-o structura compacta.
„Am primit acest premiu cu mandrie si ca o recunoastere a visului pe care vrem sa il transformam in primul teatru independent din ultimii 71 de ani din Romania. Este un vis care se transforma in ceea ce va fi o oaza de cultura dintr-un cartier istoric al Bucurestiului. Premiul este rezultatul unei echipe dedicate, al eforturilor noastre si al celor doi arhitecti care i-au dat forma dorita de centru cultural’, a declarat Chris Simion-Mercurian.
„Ne bucura faptul ca putem fi alaturi in acest proiect inovator, in care am crezut inca de la inceput. Premiul din partea LafargeHolcim Awards certifica, o data in plus, valoarea sociala si culturala pe care o poate aduce Grivita 53 in comunitatea locala”, a declarat Sofiane Benghmania, CEO Holcim Romania.
Despre LafargeHolcim Awards 2017 Europe
Gala Lafarge Holcim Awards 2017 pentru Europa, cea mai importanta competitie de design sustenabil la nivel international, s-a desfasurat pe 28 septembrie 2017 la Marsilia, Franta. Competitia este destinata proiectelor aflate in faza de dezvoltare si cauta sa identifice planuri arhitecturale care merg mai departe de standardele actuale cu un raspuns sustenabil pentru provocarile tehnologice, de mediu, socioeconomice sau culturale ce influenteaza constructiile contemporane si furnizeaza solutii cu viziune pentru felul in care construim.
In competitia din acest an au fost validate 792 de proiecte inscrise din regiunea europeana, proiecte ce implica de la design urban si pana la inovatii tehnice. Juriul, condus de Harry Gugger, profesorde arhitectura la EPFL Lausanne (Scoala Politehnica Federala din Lausanne) - Elvetia, a acordat ina cest an premiul intai al LafargeHolcim Awards catre doua proiecte ce urmeaza sa fie implementate in Bruxelles.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter