Presedintele Marian Petrache impreuna cu echipa Consiliului Judetean Ilfov au avut o intalnire, la Bucuresti, cu Carsten Rasmussen, seful Unitatii pentru Romania din cadrul DG Regio si echipa care l-a insotit in Romania, reprezentantii POIM (Programul Operational Infrastructura Mare) si ai Primariei Municipiului Bucuresti. Discutiile au vizat deblocarea unor proiecte cu fonduri europene si prezentarea altor proiecte ce pot beneficia de finantare europeana.
Intalnirea a fost organizata in urma vizitei de lucru a echipei Consiliului Judetean Ilfov de la Bruxelles, din data de 19 septembrie 2018, unde oficialii de la Ilfov au discutat cu Corina Cretu, Comisar European pentru Politica Regionala si Carsten Rasmussen, seful Unitatii pentru Romania din cadrul DG Regio.
La ambele intalniri, presedintele Marian Petrache a cerut sprijin pentru deblocarea Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Ilfov - prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM), proiect ce include investitii de peste 342,8 milioane de EURO in infrastructura de apa si apa uzata in 22 de UAT - uri din judetul Ilfov.
Marian Petrache, presedinte Consiliul Judetean Ilfov: „Apreciem ca reprezentantii Comisiei Europene au venit la Bucuresti pentru a analiza si cauta solutii pentru accelerarea procesului de evaluare si de contractare. Am insistat pe proiectul legat de apa canal si credem ca intalnirea de astazi aduce mai aproape momentul in care vom incepe implementarea proiectului.”
Transportul integrat Bucuresti-Ilfov a reprezentat o tema importanta a intalnirii. Achizitionarea a 160 de autobuze electrice pentru completarea flotei Societatii de Transport Bucuresti, a operatorului pe zona Chitila-Mogosoaia si a operatorului orasului Voluntari va fi realizata cu fonduri europene nerambursabile. Cea mai mare parte din fonduri va fi accesata prin intermediul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara pentru Transport Public Bucuresti - Ilfov, din care fac parte Consiliul Judetean Ilfov, primariile din Ilfov si Primaria Municipiului Bucuresti.
Conducerea Consiliului Judetean Ilfov si-a reafirmat disponibilitatea pentru realizarea unui proiect integrat la nivel regional Bucuresti-Ilfov pentru gestionarea deseurilor, idee sustinuta si de reprezentantii Comisiei Europene.
La intalnire s-au reluat si aprofundat discutiile despre posibilitatile de finantare a Parcului Stiintific de la Magurele (Magurele Science Park), despre Sistemul de Management Integrat al Deseurilor Ilfov si proiectul pilot privind monitorizarea calitatii aerului, dar si despre alocarea financiara din Fonduri Structurale pentru Regiunea Bucuresti - Ilfov. Oficialii Consiliului Judetean Ilfov au cerut realocarea unor fonduri europene catre Regiunea Bucuresti - Ilfov pentru proiectul Magurele Science Park si proiectele de reabilitare si modernizare a drumurilor judetene.
Carsten Rasmussen, seful Unitatii pentru Romania din cadrul DG Regio considera ca este normala si necesara dezvoltarea Magurele Science Park, in contextul facilitatii de cercetare majora ELI-NP, finantata deja de Uniunea Europeana. Apreciaza colaborarea Consiliului Judetean Ilfov cu Banca Mondiala si Banca Europeana de Investitii in proiectul Magurele Science Park, piatra de temelie a Laser Valley.