RO EN
Coșul este gol

HOSPICE: Ultramaratonistul Robert Hajnal a alergat 135 km pentru cauze umanitare

Emotii coplesitoare, solidaritate si admiratie in fata unui efort supraomenesc. Sunt trairile care au marcat ziua de 13 iulie, pe Aleea de Sub Tampa, la crosul caritabil Alearga TU pentru EI, powered by Miele.
Ultramaratonistul Robert Hajnal a reusit o cursa incredibila, a inceput sa alerge pe banda la 5 dimineata si dupa 12 ore s-a oprit la 135 de kilometri, stabilind astfel recordul national pe care-l tintea. Pe cele doua benzi alaturate asigurate de sponsorul cursei, Belaqva, s-au aflat colegii lui Robert de la Brigada 2 Vanatori de Munte Sarmizegetusa, dar si 20 de sustinatori care si-au dorit sa alerge cate o jumatate de ora alaturi de cel mai bun ultramaratonist din Romania. In cele 12 ore de alergare, Robert Hajnal a fost sustinut permanent de mama sa, dar si de voluntarii HOSPICE care l-au incurajat continuu.
“A fost solicitant, la un moment dat imi pierdusem increderea ca voi reusi sa-mi ating obiectivul propus, dar incurajarile de pe margine m-au ajutat sa depasesc acele clipe. A fost mai intens decat ma asteptam, poate si pentru ca i-am simtit alaturi pe tot parcursul cursei, pe cei carora am vrut sa le dedic recordul, pacientii ingrijiti de HOSPICE Casa Sperantei”, a declarat Robert Hajnal.
Pe contul sau de pe platforma Galantom, Robert Hajnal a reusit sa stranga pentru HOSPICE Casa Sperantei aproape 20.000 de lei. Cea de-a 11-a editie a crosului Alearga TU pentru EI i-a adus la start si pe pacientii HOSPICE Casa Sperantei, care au pornit intr-o cursa simbolica, alaturi de rude si de o parte dintre specialistii fundatiei. Intr-un moment extrem de emotionant, ei au parcurs traseul tinandu-se de mana, in aplauzele sustinatorilor aflati pe margine.
”Ne-am pastrat zambetul toata cursa si am ramas impreuna, uniti, pentru ca viata e asemeni acestui traseu, cu urcusuri si coborasuri. Dar daca suntem sprijin unii pentru ceilalti, reusim sa depasim orice greutate”, sustine Iulia Zota, una dintre pacientele centrului HOSPICE Casa Sperantei de la Brasov.
” Am vazut atata putere, determinare si mai ales bucurie pe chipurile pacientilor pe tot acest traseu al Cursei Sperantei, incat a fost de-a dreptul coplesitor. Este uimitor cati oameni s-au strans laolalta in acest eveniment, dornici sa ajute si sa faca diferenta in vietile lor”, a declarat Mirela Nemtanu, Director Executiv HOSPICE Casa Sperantei, care i-a insotit pe pacienti pe tot parcursul acestei curse speciale.
Aproape 1.200 de alergatori au luat startul in cursele crosului Alearga TU pentru EI, cei mai multi participanti fiind inscrisi in cursa Preh de 4km. Pe primele locuri pe podium au urcat Elena Gaitan, o alergatoare fidela a competitiei, si Razvan Vidrea, la categoria masculina.
Cursa Miele de 10 kilometri, castigata 2 ani la rand de Robert Hajnal, a fost adjudecata anul acesta de Cristian Mosoiu, in timp ce la categoria feminina a castigat Maria Magdalena Veliscu. Cea mai grea sarcina au avut-o alergatorii de la Stafeta Varta, care au fost surprinsi de ploaia torentiala in mijlocul cursei. Cu toate acestea nu s-au speriat, iar multi dintre ei si-au asteptat coechipierii pentru a trece impreuna linia de finish. Echipa Electronilor Iuti a urcat aici pe prima treapta a podiumului.
Cursa Autoliv de 2km a fost castigata de Fabian Toth si Alisia Salceanu, iar la Cursa Copiilor Electrica Furnizare s-au impus Ana Maria Campan si Vlad Anghelescu. Cursa Familiilor Premium Aerotec, o intrecere non-competitionala nou introdusa anul acesta, a reusit sa stranga la start aproape 300 de persoane. Valoarea fondurilor stranse cu sprijinul alergatorilor si partenerilor evenimentului se ridica la 46.000 de euro, suma care va acoperi costul pentru peste 445 de zile de spitalizare in centrul HOSPICE Casa Sperantei.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter