Dupa participarea din 2012 la Madrid cu proiectul PRISPA si cea din 2014 la Versailles cu proiectul EFdeN, Romania reuseste calificarea la editia din 2018 a Solar Decathlon, cea mai prestigioasa competitie internationala pentru locuinte sustenabile. Concursul va avea loc in Dubai unde echipa de studenti romani va concura alaturi de 22 echipe din 16 tari, de pe 4 continente.
Echipele calificate in finala competitiei au fost anuntate oficial in cadrul World Green Economy Summit (WGES), care a avut loc pe 5-6 Octombrie 2016, la Dubai International Convention and Exhibition Centre. Fiecare propunere inscrisa in competitie a avut de acoperit 4 dimensiuni: concept; plan de management; strategie de finantare si integrarea in curicula universitara.
“In 2018 vom reprezenta Romania in Orientul Mijlociu, in Dubai, un oras care se dezvolta cu o foarte mare viteza spre un viitor cu cele mai noi si mai sustenabile tehnologii. Casa pe care o vom dezvolta va fi proiectata si construita initial in Romania, apoi o vom transporta pe uscat si pe mare in Dubai si acolo o vom reasambla in doar 10 zile. Aceasta este doar una dintre provocarile competitiei.”, a declarat Daniel Butucel, coordonator Team Bucharest 2018.
El a adaugat: “Dorim sa ne completam echipa si suntem deschisi studentilor pasionati care vor sa puna in practica cunostintele dobandite in scoala si vor sa schimbe lumea. Ii invitam sa ne trimita CV-ul si o scrisoare de intentie la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., pana la data de 20 octombrie 2016, ora 18.”