RO EN
Coșul este gol

GRUPO ACS: Venituri de 12,2 miliarde euro, in primele noua luni

Grupo ACS, una dintre cele mai importante companii de constructii din Spania, a realizat, in primele noua luni din 2010, venituri de 12,2 miliarde euro, in crestere cu 1,1% fata de aceeasi perioada din 2009. Profitul net al societatii s-a depreciat - in intervalul analizat - cu 36,5%, pana la valoarea de 1,12 miliarde euro, deoarece in perioada corespunzatoare a anului anterior compania a beneficiat de rezultatele optime generate de vanzarea unui pachet de 35,3% din actiunile subsidiarei Union Fenosa. Veniturile diviziei de constructii s-au diminuat cu 4,8%, la 4,6 miliarde euro, desi operatiunile din afara Spaniei au sporit cu peste 76%, acestea reprezentand 29,6% din afacerile departamentului. Portofoliul de comenzi de constructii insuma, la finele lunii septembrie 2010, 10,7 miliarde euro, acestea avand capacitatea de a sustine activitatea firmei pentru 23 de luni. Proiectele internationale au o cota de 46% din volumul total de lucrari de constructii contractate in prezent de Grupo ACS. Printre cele mai importante contracte se afla constructia unor sectiuni de cale ferata de mare viteza in Portugalia, doua tronsoane de autostrada (in Polonia) si mai multe proiecte de lucrari civile in SUA si Canada. Veniturile diviziei de mediu au fost de doua miliarde euro (+4,3%), portofoliul de comenzi din domeniu insumand 11,5 miliarde euro. Cele mai importante lucrari vizeaza executia retelelor de alimentare cu apa in orasul Totana (in Spania), reabilitarea unei statii de tratare a apei in Alicante si constructia unor depozite de colectare a deseurilor in districtele Hereford si Worcester (din Marea Britanie) si La Rochelle si La Challeville (din Franta). In zona de servicii industriale, veniturile companiei au sporit cu 4,5%, pana la 5,47 miliarde euro. Informatii suplimentare, la www.grupoacs.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter