RO EN
Coșul este gol

SVN: Peste 58% din locuintele achizitionate in T1 au fost din resurse proprii

Peste 58,2% dintre locuintele vandute in Romania in primul trimestru din 2023 au fost cumparate cu fonduri provenind exclusiv din resurse proprii, fara a se apela la o finantare ipotecara, releva un raport realizat de catre compania de consultanta imobiliara SVN Romania pe baza statisticilor Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI).
Astfel, procentul locuintelor cumparate printr-un credit ipotecar la nivel national in primele trei luni din 2023 a fost de cel mult 41,8%, proportia fiind in realitate mai redusa, tinand cont ca totalul ipotecile intabulate in perioada amintita include si creditele de consum cu ipoteca si refinantarile ipotecare.
Dintre cele mai mari piete rezidentiale regionale din Romania, cel mai mare procent de locuinte cumparate cu cash s-a inregistrat in Brasov, unde peste 69,5% dintre casele si apartamentele vandute in primele trei luni din 2023 au fost cumparate cu cash. Concomitent, cel mai mic procent de tranzactii realizate exclusiv din resurse proprii a fost inregistrat in Cluj, de peste 51,6%, sub 48,8% dintre locuintele tranzactionate aici fiind cumparate printr-un credit ipotecar, mai releva analiza SVN.
Peste 50,2% din tranzactiile cu locuinte incheiate in Bucuresti si Ilfov in trimestrul I au fost incheiate exclusiv din fonduri proprii, in timp ce un procent de cel mult 49,8% dintre locuintele vandute au fost cumparate prin credit ipotecar.
”Romania are un potential de dublare sau triplare a pietei ipotecarelor in urmatorul deceniu, tinand cont ca ocupam penultimul loc in Uniunea Europeana din punct de vedere al procentului pe care creditarea il detine din PIB. Daca la noi acest procent este in jurul valorii de 10%, media UE este de aproximativ 20%, in timp ce in unele state se ajunge si la 40%. Credem in potentialul pietei si astfel am decis sa ne extindem la nivel regional, avand in plan sa deschidem birouri in mai multe centre regionale mari din tara”, a declarat Catalin Marin, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.
Astfel, SVN Credit, compania specializata in consultanta financiara si finantari ipotecare din cadrul SVN Romania, a deschis un prim birou regional in Timisoara, unde activeaza deja trei consultanti specializati in acordarea de finantari ipotecare. Aproximativ 44,2% din locuintele vandute in primele trei luni din 2023 la nivelul judetului au fost achizitionate prin credit ipotecar, Timisul fiind a doua cea mai mare piata ipotecara la nivel national dupa numarul de ipoteci noi inregistrate in 2023, dupa regiunea Bucuresti - Ilfov. Clujul se claseaza pe treapta a treia, urmat de Constanta si Brasov in clasamentul regiunilor cu cele mai multe ipoteci noi in primele trei luni din acest an.
Volumul creditelor ipotecare noi acordate in primul trimestru din 2023 s-a ridicat la aproximativ 1,1 miliarde de euro, potrivit datelor Bancii Centrale sintetizate de SVN Romania | Credit & Financial Solutions, volum care este cu 1,3% comparativ cu perioada similara din 2022.
2023 a debutat cu o crestere anuala de 21,1% a valorii totale de credite ipotecare noi acordate comparativ cu luna ianuarie a anului anterior. Februarie a adus o scadere de 0,9% in timp ce in martie s-a inregistrat o scadere anuala de 9,3% a totalului de credite ipotecare noi acordate comparativ cu martie 2022, mai releva analiza companie.
SVN Romania | Credit & Financial Solutions a intermediat in 2022 acordarea unui volum de credite ipotecare care s-a ridicat la aproximativ 75 de milioane de euro. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara active in Romania si liderul segmentului rezidential. Compania detine birouri locale in Brasov, Cluj - Napoca si Covasna. SVN International Corp. are peste 200 de birouri in opt tari si regiuni, in care activeaza peste 1.600 de consultanti imobiliari si personal administrativ.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter