RO EN
Coșul este gol

SKANSKA: 51% dintre angajatii romani merg zilnic sau aproape zilnic la birou

Oamenii isi doresc o separare intre munca si casa - conform studiului realizat in numele diviziei de dezvoltare de birouri Skanska din CEE.
Desi pandemia COVID-19 a schimbat, fara indoiala, modul de lucru in intreaga lume, atitudinea oamenilor in aceasta chestiune continua sa evolueze vizibil. Din numarul total al persoanelor intervievate, in martie 2020, in timpul primului val al pandemiei, 39% dintre acestea mergeau zilnic la birou. In prezent, procentul acestora a crescut la 49%. In Romania, procentele se situeaza de la 38% in martie 2020 la 51% in prezent. Mersul zilnic sau aproape zilnic la birou este mai frecvent in randul persoanelor care lucreaza in echipa sau a celor care acasa impart spatiul de lucru cu ceilalti. Angajatii din toate tarile chestionate mentioneaza faptul ca cele mai mari avantaje ale revenirii la birou sunt reprezentate de abilitatea de a mentine echilibrul dintre viata profesionala si viata personala, dar si posibilitatea conversatiilor “face-to-face” cu colegii de echipa. Acestea sunt doar cateva dintre concluziile extrase dintr-un studiu realizat in numele diviziei de dezvoltare de birouri a Skanska din CEE.
Studiul a fost realizat in patru tari din Europa Centrala si de Est - Polonia, Republica Ceha, Romania si Ungaria. Scopul sau principal a fost analizarea situatiei actuale in ceea ce priveste modelele de lucru pe piata muncii in contextul pandemiei de COVID-19. Rezultatele arata cum s-a schimbat perspectiva angajatilor in ultimele douasprezece luni si confirma faptul ca majoritatea este dispusa sa revina la birouri.
Lipsa unei separari clare intre munca si casa este vazuta ca fiind de departe cel mai mare dezavantaj de a lucra de acasa (mai mult de 40% dintre respondenti spun asta). Viata sociala limitata si monotonia reprezinta alte dezavantaje atunci cand lucram de acasa. Fiecare a patra persoana se plange de costurile crescute ale facturilor si ale intretinerii casei, dar si de lipsa echipamentelor si a infrastructurii de care dispuneau la birou. Aproximativ 1/3 dintre respondenti declara ca le lipseste posibilitatea de a lucra de la birou. In Romania, aceasta dorinta este chiar mai mare, aproape jumatate dintre romanii din studiu au spus ca resimt nevoia de a lucra de la birou.
Fara birou, fara conexiune
Oamenii care au copii mici sunt mult mai predispusi in a se plange de limitarile desfasurarii lucrului de acasa fata de posibilitatile oferite intr-un spatiu de birouri. Angajatii care lucreaza in echipa merg la birou mult mai des. Conform studiului, dintre respondentii care au declarat ca merg zilnic la birou, 68% lucreaza in echipa. De asemenea, ei sunt de parere ca munca de acasa este mai putin eficienta, lipsa discutiilor “face-to-face” fiind mult mai des mentionata ca un dezavantaj al biroului de acasa in Romania comparat cu alte tari (37% pentru RO, fata de 30% pentru CEE).
Peste 50% din toti respondentii din Romania merg la birou in fiecare zi
In Romania, procentul de persoane care au lucrat de acasa in primul val al pandemiei a scazut semnificativ in ultima perioada, iar numarul persoanelor care merg zilnic la birou a ajuns la 51%. Confortul mintal al lucrului de la birou este foarte apreciat de catre angajatii din CEE care au copii (aproape 1/3 din totalul de 19%) dar si de persoanele care trebuie sa imparta o camera acasa cu copiii lor (45% din totalul de 19%) .
Cei care lucreaza la birou apreciaza faptul ca lucrul acesta le permite sa faca distinctia intre munca si viata privata
„Oamenii sunt cel mai important asset al unei companii, iar pentru noi, siguranta si starea lor de bine au fost intotdeauna o prioritate. Posibilitatea de a merge la birou, de a lucra in echipa, de a comunica, de a fi cu colegii lor, reprezinta o parte valoroasa a vietii de zi cu zi, permitand angajatilor sa isi mentina eficacitatea, creativitatea si confortul mintal. Sentimentul de apartenenta si relatiile umane sunt alterate in mediul online.” spune Anne-Marie Diaconu, Leasing & Asset Management Director la divizia de dezvoltare comerciala a Skanska in Romania.
Siguranta ca o tendinta cheie in revenirea la birou in 2021
Conform studiului, 57% dintre respondenti considera ca certificarea WELL Health-Safety Rating a cladirilor le-ar influenta sentimentul de siguranta in a lucra la birou, iar in Romania, acest procent este chiar mai ridicat, ajungand la 64%.
Proiectele Skanska, Equilibrium 1 si Campus 6.2, sunt primele cladiri de birouri din Romania care reusesc sa obtina certificarea WELL Health-Safety Rating, indeplinind cele mai noi cerinte impuse de forul de la International WELL Building Institute pentru locatii (multiple) standard. Skanska insista asupra importantei certificarii cladirilor pentru a le oferi oamenilor increderea necesara in procesul de revenire la birou si intentioneaza sa obtina certificarea WELL Health-Safety Rating pentru toate proprietatile sale.
„Pentru noi este foarte important ca angajatii care revin la birou sa se simta in siguranta inca din prima clipa in care pasesc pe usile de acces din cladiri si pana la terminarea programului, motiv pentru care am implementat toate masurile de siguranta de la inceputul pandemiei si pana in prezent." adauga Anne-Marie Diaconu.
Pe langa solutiile implementate pentru propriii angajati, Skanska a venit cu un set de masuri in sprijinul tuturor chiriasilor din cladirile Equilibrium 1 si Campus 6.3. Spre exemplu, pastrarea aportului de aer proaspat in aceiasi parametri ca in scenariul densitatii maxime reduce considerabil riscul de contractare a virusului. De asemenea, folosim un sistem de scanare a temperaturii corporale care poate restrictiona accesul persoanelor cu o temperatura egala sau mai mare de 37,3 grade. Au fost aplicate folii nanoseptice pe panourile de comanda de la lifturi, manerele usilor de acces din toate spatiile comune (bai, parcari etc). Coletele sau comenzile de mancare sunt aduse/preluate in afara cladirii, intr-o zona special amenajata, unde exista amplasat si un spatiu de depozitare pentru curieri, denumit Easy box. Un rol in mentinerea distantarii il au si spatiile de relaxare generoase, inclusiv cele exterioare care incorporeaza mobilier urban si diferite facilitati, precum accesul la internet wireless.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter