Nicu Lupean (44 de ani)
Functia/Firma: director general, Simodor Grup;
Experienta profesionala: 8 ani in domeniul constructiilor.
Fiind rezultatul fuziunii dintre companiile Simodor Impex si Albanic Service, in perioada recesiunii societatea Simodor Grup (din Alba Iulia) - specializata in proiectarea si executia lucrarilor de constructii, instalatii, amenajari si activitati complementare (comercializarea si montajul echipamentelor de incalzire marca Baxi, lucrari edilitare etc.) - a reusit sa-si consolideze afacerile si sa inregistreze o crestere anuala sustenabila. Astfel, chiar daca industria termotehnica a inregistrat un regres de pana la 30% - 40% in ultimii ani si piata constructiilor noi s-a blocat in totalitate (pe fondul efectelor crizei economice si al diminuarii puterii de cumparare), societatea a contractat o serie de proiecte integrate de anvergura, in special din domeniile infrastructurii, reabilitarii si lucrarilor edilitare.
- Ce obiective aveti in prezent in derulare?
- Divizia de constructii din cadrul societatii noastre executa in prezent lucrari specifice in cadrul a doua obiective din judetul Alba (in localitatile Garbova si Farau), constand in realizarea unor proiecte integrate, ce prevad in special lucrari de modernizare a infrastructurii rutiere, precum si de construire a retelei de alimentare cu apa si a sistemului de canalizare. La acestea se adauga edificarea sau reabilitarea unor cladiri, cum ar fi: Caminul Cultural, Centru de asistenta dupa programul scolar tip “after school”, Centrul de zi pentru persoane varstnice. Un alt proiect integrat, pe care il avem in derulare in localitatea Spring (din judetul Alba), include lucrari de reabilitare a sediului primariei si constructia unei baze sportive.
- Prezentati evolutia rezultatelor financiare ale companiei.
- In primele trei trimestre a.c., societatea noastra a inregistrat incasari de circa 21,8 milioane de lei, in crestere cu 45% fata de rezultatul inregistrat la finalul anului precedent. Avand in vedere evolutia afacerilor, conform strategiei adoptate, pentru anul 2013 se estimeaza o majorare de cel putin 20% a incasarilor comparativ cu anul in curs. Perspectivele optimiste se datoreaza activitatii generale a companiei, pe segmentul de constructii nefiind estimata o evolutie spectaculoasa, criza economico-financiara, cu efecte devastatoare asupra industriei de profil, acutizandu-se tot mai mult. Diversificarea activitatii pe multiple directii conexe activitatii principale, serviciile de consultanta specializata, furnizarea unor solutii integrate, prudenta si rigurozitatea in cadrul strategiilor comerciale si financiare, eficientizarea costurilor, calificarea si instruirea angajatilor constituie doar o parte din masurile adoptate in vederea combaterii efectelor negative din plan general.
- Cum se desfasoara activitatea societatii?
- Avand in vedere performantele reduse rezultate din activitatea de constructii a cladirilor rezidentiale si comerciale, celelalte divizii ne-au sustinut in aceasta perioada afacerile. Astfel, lucrarile din domeniul infrastructurii au reprezentat principalul stabilizator al companiei, acestea fiind dublate de activitatea de inlocuire a echipamentelor termotehnice. Zonele principale pentru segmentul inlocuirii de centrale termice sunt reprezentate de judetele Alba, Mures si Sibiu, aflate printre primele regiuni in care sistemul centralizat de incalzire a fost inlocuit aproape in totalitate de cel individual, multi dintre proprietari fiind beneficiarii celei mai noi generatii de centrale termice. Astfel, in anii urmatori, ne vom axa in continuare pe segmentul de inlocuire a sistemelor de climatizare vechi, fara sa neglijam insa solicitarile de debransare, ce pot contribui semnificativ la sporirea vanzarilor.