Park Lane Developments, compania dezvoltatoare de proprietati comerciale a AG Capital, devine a doua entitate a Grupului care isi stabileste prezenta in Romania, dupa Lion’s Head Investments. Cu operatiuni in prezent in Bulgaria si Polonia, Park Lane Developments il numeste pe Valentin Rosu in functia de Construction Director pentru Romania.
Ambele companii vor lucra in parteneriat pentru a implementa strategia AG Capital de dezvoltare si management al proiectelor logistice din Romania.
„Facem astazi un pas important in implementarea in Romania a planurilor de dezvoltare din sectorul logistic ale grupului. Suntem increzatori ca, alaturi de implicarea semnificativa a lui Valentin, vom putea crea noi spatii logistice atractive la nivel local si regional”, declara Alina Necula, Country Manager Romania Lion’s Head Investments.
Portofoliul Park Lane Developments cuprinde o serie de cladiri comerciale si mixed-use, inclusiv complexul de birouri de clasa A Park Lane Office Center, desemnata Cladirea Anului 2021 in Bulgaria. Dupa finalizare, proiectul a fost vandut catre SAP, devenind astfel cea mai mare tranzactie din sectorul office din Bulgaria in intervalul 2019-2021. Alt proiect emblematic al companiei este reamenajarea Polygraphia Office Center, un reper istoric din Sofia, care face parte in prezent din activele Lion’s Head Investments din Europa Centrala si de est.
Valentin Rosu are o experienta de peste 15 ani in domeniul constructiilor, atat in retail, cat si in sectorul logistic. Prin extinderea echipei, compania intentioneaza sa isi extinda activitatea in Romania, inclusiv prin noi proiecte pe piata spatiilor industriale si logistice. Intrarea Park Lane Developments pe piata din Romania confirma interesul activ al companiei de a-si diversifica operatiunile prin noi clase de active, precum si strategia de extindere pe termen lung in regiunea Europei Centrale si de est.
Inainte de a se alatura Park Lane Developments, Valentin Rosu a facut parte din echipa CTP, ca Director de Constructii si Membru in Consiliul de Administratie pentru Romania. In ultimii cinci ani, Valentin Rosu a coordonat dezvoltarea a peste un milion metri patrati de parcuri industriale in diferite orase mari din Romania, precum Bucuresti, Oradea, Timisoara si Sibiu si a condus o echipa de 25 de specialisti.
Valentin a facut parte si din echipa Kaufland pentru 9 ani, fiind implicat in constructia si dezvoltarea retelei de retail a companiei. Cu o experienta solida in Negociere si Project Management, Valentin detine o diploma de licenta in Inginerie Economica.
„Experienta profesionala pe care am avut-o lucrand alaturi de Valentin Rosu anterior imi da certitudinea ca va asigura livrarea cu succes a noilor proiecte logistice pe care le avem in plan pentru dezvoltare”, declara Vladimir Gurdjieff, Director Logistics & Industrial properties Lion’s Head Investment.
In noul sau rol, Valentin Rosu va superviza lucrarile de constructie ale proiectelor logistice dezvoltate de Park Lane in Romania. Avand competente dovedite ca manager de proiect, el va coordona lucrarile de constructie si, in plus, va oferi o privire de ansamblu si va analiza oportunitatea de noi dezvoltari in Bulgaria si Polonia.
„Astept cu interes sa imi aduc contributia prin anii numerosi de experienta in piata industriala si logistica si sa fiu parte a amplei echipe Park Lane Developments si Lion’s Head. Sunt bucuros sa pot contribui in continuare la cresterea sustinuta a grupului in Romania si in regiune”, declara Valentin Rosu, Construction Director Park Lane Developments, Romania.