RO EN
Coșul este gol

GRUPO ACS: Proiecte de peste 11 miliarde euro aflate in executie

Cifra de afaceri a companiei Grupo ACS (lider pe piata constructiilor din Spania) a insumat, in 2009, 15,6 miliarde euro, in crestere cu 2,2% fata de anul anterior. De asemenea, profitul net al societatii a sporit cu 8%, pana la valoarea de 1,95 miliarde euro. Rezultatele pozitive sunt datorate sporirii activitatilor de logistica, a numarului de proiecte de mediu (+9,3%), precum si a segmentului de servicii industriale (+7%), care au compensat - partial - scaderea comenzilor departamentului de constructii din cadrul grupului (-7,5%). Cu toate acestea, constructiile raman principalul domeniu de activitate al concernului, cu venituri de 6,12 miliarde euro si un profit net de 241 milioane de euro. La nivel international, activitatea diviziei de constructii a sporit cu 75%, ca urmare a majorarii numarului de contracte din SUA, Portugalia, Canada, Grecia si Irlanda. Totodata, societatea are in derulare proiecte ce vizeaza: executia tronsonului autostrazii A1 dintre orasele Slaskie si Maciejow (din Polonia), realizarea unui tunel si a unui penitenciar in Chile, a unui terminal pe Aeroportul Ibiza si a noua blocuri de locuinte (insumand peste 1.350 de apartamente) in diverse orase din Spania. Portofoliul de contracte al Grupo ACS insumeaza 11,45 miliarde euro, asigurand, in prezent, activitatea pentru 52 de luni. Astfel, volumul comenzilor a consemnat o crestere cu 10% fata de cel inregistrat la finele anului 2008. Informatii suplimentare, la www.grupoacs.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter