Societatea Galfinband SA, din Galati, preconizeaza - pentru 2010 - inregistrarea unei cifre de afaceri de aproximativ 32,3 milioane de lei, in crestere fata de anul 2009, cand aceasta a fost de peste 26 milioane de lei. De asemenea, pentru anul curent, compania isi propune un program de investitii de peste 4,4 milioane de lei, din care cele cu finantare proprie si din credite bancare vor avea o valoare de peste 1,1 milioane de lei, cele cu componenta de finantare nerambursabila - circa 3,3 milioane de lei, diferenta fiind asigurata pentru dotari independente.
Firma Galfinband SA are sediul in municipiul Galati si este specializata in productia de obiecte metalurgice, automatizari industriale si instalatii tehnologice. Informatii suplimentare, la www.galfinband.ro