CTP Group, cel mai mare proprietar, dezvoltator si administrator de spatii industriale si logistice din Europa Continentala, a livrat recent chiriasilor sai peste 100.000 mp de spatii (95% inchiriate) in CTPark Bucharest North, aflat in curs de dezvoltare si pozitionat ca un nou hub logistic pentru piata de e-commerce din Romania. CTP a investit circa 160 de milioane de euro in extinderea CTPark Bucharest North, a carui suprafata va depasi pana la finalul anului borna de 200.000 mp, ca urmare a cererii puternice pentru inchiriere.
CTPark Bucharest North este amplasat in zona Stefanesti - Afumati, un hub logistic consacrat, pe Centura de Nord a Bucurestiului, aproape de autostrada A3 si Drumul National 2 (DN2). Apropierea parcului industrial de Bucuresti si forta de munca locala calificata au atras mai multe companii de e-commerce in proiect, inclusiv supermarketul online sezamo.ro (parte a grupului Rohlik Group - cel mai mare retailer european de produse alimentare electronice), Mobexpert (cel mai mare distribuitor de mobila si accesorii din Romania), Micul Fermier ( furnizor de unelte si echipamente pentru casa si gradina) si Boutique Mall (retailer de moda si accesorii).
In ceea ce priveste dezvoltarea sectorului de e-commerce, Romania a inregistrat cea mai rapida crestere a cumparaturilor online dintre toate pietele din Europa Centrala si de Est, cu 27% in ultimii cinci ani, inaintea Cehiei si Croatiei, ambele la aproximativ 25%.
“Continuam sa dezvoltam parcurile noastre din Bucuresti si din alte locatii din Romania, ca raspuns la cererea puternica pe care o primim atat din partea chiriasilor existenti, precum si a celor noi. In CTPark Bucharest North din Stefanesti - Afumati, am dezvoltat si am inchiriat cu succes peste 116.000 mp. Ritmul inchirierii in aceasta prima faza a depasit asteptarile noastre initiale, astfel ca am accelerat planurile de dezvoltare pentru inca 94.000 mp care sunt in prezent in constructie si vor consolida CTPark Bucharest North ca noua destinatie majora pentru e-commerce si logistica. Investitia noastra in CTPark Bucharest North va ajunge la peste 160 de milioane de euro in acest an, odata cu livrarea cladirilor in constructie, iar CTPark Bucharest North va deveni al treilea parc CTP ca marime din Romania”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head CTP Romania.
CTPark Bucharest North ofera spatii flexibile pentru inchirierea pe termen mediu si lung, incepand cu suprafete de la 500 mp in noile cladiri CTFlex, pana la 40.000 mp in cladirile CTSpace. Parcul acopera diverse tipuri de spatii industriale si logistice, de la temperatura controlata pana la zone dedicate comertului electronic. CTP intentioneaza sa extinda CTPark Bucharest North cu noi proiecte, inclusiv un Clubhaus multifunctional, care va contribui la calitatea vietii tuturor celor care lucreaza acolo.
In afara de CTPark Bucharest North, CTP detine alte cinci parcuri industriale in jurul Capitalei, inclusiv in vest (CTPark Bucharest West si CTPark Bucharest, pe autostrada A1), in nord (CTPark Chitila si CTPark Mogosoaia) si in sud, in Popesti - Leordeni (CTPark Bucharest South).
In Romania, CTP detine o suprafata totala de peste 2,1 milioane mp de depozite de clasa A in 15 orase: Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitesti, Sibiu, Timisoara, Turda, Targu Mures, Caransebes, Ineu si Salonta. Pana la finalul anului, portofoliul dezvoltatorului este asteptat sa depaseasca 2,5 milioane de mp.