RO EN
Coșul este gol

Trend ascendent al pietei locale de investitii in prima jumatate a anului

Conform unui studiu realizat de compania Atisreal, din Capitala, in ciuda dificultatilor din domeniul financiar cauzate de criza sub-prime din Statele Unite ale Americii, piata locala de investitii a fost relativ activa, inregistrandu-se un numar important de tranzactii. In conditiile unor previziuni pesimiste, primul semestru din 2008 s-a dovedit a fi o perioada de crestere a volumului investitiilor, datorata in principal situatiei celorlalte segmente ale pietei, proiectelor numeroase propuse/finalizate si - mai putin - evolutiei randamentelor. In prima jumatate a anului volumul total al investitiilor a fost de 596 milioane de euro (+50%, comparativ cu perioada similara din 2007). Desi numarul tranzactiilor a scazut semnificativ in ultimele sase luni, o tendinta importanta a fost reprezentata de cresterea valorii per tranzactie. In contrast cu evolutia pietei din anii precedenti, cand tranzactiile s-au concentrat in primul rand pe segmentul spatiilor de birouri, in 2008 majoritatea au vizat proiecte mixte (57% din volumul total al investitiilor). Principalul motiv pentru scaderea activitatii investitionale pe segmentul birourilor comparativ cu anii precedenti este vanzarea cladirilor de birouri ca parte a unor proiecte mixte.

Valoarea tranzactiilor spatiilor de birouri – 36 milioane de euro

In afara proiectelor mixte, birourile si spatiile rezidentiale au reprezentat o mica parte din volumul total al investitiilor in semestrul intai din 2008. In ceea ce priveste domeniul birourilor, valoarea totala a tranzactiilor a fost de 36 milioane de euro, nivel similar cu cel atins pe segmentul spatiilor rezidentiale. Sectorul spatiilor comerciale a fost cel de-al doilea din punct de vedere al valorii investite in primul semestru al acestui an, cu aproape 185 milioane de euro investiti exclusiv in centre comerciale, fata de perioada similara din 2007 cand nu s-au inregistrat tranzactii de investitii cu spatii comerciale in Bucuresti. Dupa o infuzie importanta de capital in ultimii doi ani pe segmentele industrial si de hoteluri, in prima jumatate din 2008 nu s-a incheiat nicio tranzactie in aceste doua sectoare. De la sfarsitul lui 2007, randamentele medii pentru spatiile de calitate au crescut pe toate segmentele pietei dupa 5 ani succesivi de evolutie descrescatoare, ca urmare a incertitudinii generale de pe piata, colaborata cu disponibilitatea limitata a finantarilor si scaderea capitalizarii pentru unele companii. In plus, lipsa informatiilor disponibile pe piata datorata numarului limitat de tranzactii si lipsei de transparenta a dus la sporirea incertitudinii in privinta valorii tranzactiilor si randamentelor. Totusi, nivelul randamentelor pentru birourile de calitate se apropie de cel inregistrat in semestrul al doilea din 2006, situandu-se intre 7% - 7,25%. Informatii suplimentare, la
www.atisreal.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter