RO EN
Coșul este gol

NOU: Modificari legislative ce ar putea determina falimentul multor firme

Propunerea legislativa nr. 610/2009, aflata in faza finala de adoptare la Camera Deputatilor, prevede majorarea la 90 de zile a termenului legal de neachitare a unei creante, stabilind si noua valoare-prag (cuantumul minim al creantei), 45.000 de lei (de la 30.000 de lei in prezent), in cazul declansarii insolventei. Potrivit documentului initial, semnat de presedintii celor doua camere ale puterii legislative, "Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Art. 3, pct. 1, lit. a se modifica si va avea urmatorul continut:
a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 120 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori;
2. Art. 3, pct. 6 se modifica si va avea urmatorul continut:
6. Prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mei mult de 120 de zile;
3. Art. 3, pct. 12 se modifica si va avea urmatorul continut:
12. Valoare-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Aceasta este de 45.000 RON, iar pentru salariati, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;
4. Punctul (6) al art. 86 se abroga.
5. Art. 151 se modifica si va avea urmatorul continut:
Art. 151: Prin exceptie de la prevederile prezentei legi, regiile autonome nu pot forma obiectul intrarii in insolventa".
Legiuitorul invoca, in momentul adoptarii propunerii legislative, respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.
In expunerea initiala de motive a initiatorilor propunerii legislative nr. 610/2009 (deputatii PDL Daniel Buda, Ioan Oltean si Ioan Nelu Botis), se arata faptul ca "in contextul actual al crizei financiar-economice globale, in Romania legea insolventei reglementeaza relatii economice si juridice intre creditori si debitori. Reglementarile actuale ale legii presupun termene extrem de reduse pentru declansarea procedurii de insolventa asupra unui debitor, in conditiile in care relatiile comercial-contractuale pot impune plati intre parteneri cu termen de pana la 120 de zile. Una dintre problemele actuale cele mai acute este reprezentata de accesul dificil la creditare. Acest lucru presupune o intarziere a platilor catre creditori, fapt care poate declansa un proces in avalansa a situatiilor de insolventa. In plus, valoarea-prag actuala este foarte scazuta si presupune teoretic ca aproape 80% din firmele romanesti sa se afle in situatii de insolventa. De altfel, economistii Bancii Mondiale estimeaza ca 25% dintre companiile din Romania vor intra anul acesta in faliment. Modificarea legii insolventei poate preveni in mare parte situatii care ar duce la o serie de falimente in lant, falimente declansate in mod artificial de reglementarile prea stricte ale legii insolventei (nemodificata)".
Impact diferit asupra economiei reale
Dupa cum era de asteptat, la fel ca in cazul altor proiecte legislative adoptate fara a se tine cont de impactul acestora in economia reala, propunerea legislativa nr. 610/2009 va fi dezbatuta si eventual promulgata, cu toate ca Guvernul Romaniei nu a sustinut adoptarea acesteia, considerand ca atat termenul propus, cat si valoarea-prag ar fi mult prea mari. In schimb, Consiliul Legislativ si-a dat acordul favorabil, cu anumite observatii si propuneri ce tineau de forma si de fondul problemei. In sedinta de plen din data de 11 noiembrie 2009, Senatul a respins propunerea legislativa respectiva, insa Camera Deputatilor reprezinta forul decizional in acest sens. Ulterior acestei date, s-au adus unele amendamente ale Comisiei pentru politica, reforma si privatizare, respectiv ale Comisiei juridice, de disciplina si imunitati, astfel incat propunerea legislativa - cu termenul schimbat de la 120 de zile la 90 de zile si cu valoarea-prag de 45.000 de lei - a fost programata pentru discutii in plen si adoptare in cursul saptamanii curente. Situatia nu este chiar o noutate pentru oamenii de afaceri, intrucat urmarirea procesului legislativ la cele doua Camere ale Parlamentului reprezinta un demers dificil, iar acestia sunt consultati extrem de rar cu privire la modificarea legilor, de regula numai la solicitarea Guvernului (in cadrul Consiliului Economic si Social, care are doar rol… consultativ). De aceea, multi constata cu surprindere ca in Monitorul Oficial sunt publicate legi care - de multe ori - au un efect invers celui "pozitiv", estimat de autoritati. Consultand forma actualizata a noului proiect, unii analisti - ce sunt mai avizati in ceea ce priveste starea economiei reale in comparatie cu membrii Parlamentului - sustin ca efectele masurii vor fi contrare celor asteptate si evaluate de legiuitor. "Pana in prezent, pentru a deschide insolventa in cazul unui debitor - persoana juridica era suficient ca o creanta sa aiba mai mult de 30 de zile si o valoare-prag de 30.000 de lei pentru a deveni certa, lichida si exigibila, iar acum va fi nevoie de 90 de zile si creanta trebuie sa fie de cel putin 45.000 de lei. De fapt, noul termen se adauga celui in care tribunalele pronunta intrarea in insolventa si ar putea duce la o intarziere a declansarii procedurilor de pana la 270 de zile. Termenul "generos" acordat de autoritati va determina, de fapt, o crestere a numarului dosarelor de faliment, deoarece firmele care mai aveau sansa sa se redreseze vor deveni in 270 de zile complet insolvabile. Intrucat insolventa poate fi declansata si la cererea debitorului (in maximum 5 zile), unii administratori vor profita cu rea-credinta de noile termene si valori-prag, astfel incat s-ar putea observa si o sporire a cererilor proprii de intrare in insolventa. Aceasta situatie ar putea fi generata si de noile prevederi ale proiectului de ordonanta de urgenta privind combaterea evaziunii fiscale (potrivit carora administratorul firmei unei firme raspunde solidar, ca persoana fizica, in cazul creantelor fiscale, atunci cand nu s-a respectat termenul de plata de 90 de zile). Deocamdata, ordonanta de urgenta in cauza nu a fost publicata in Monitorul Oficial si se asteapta cu real interes forma definitiva a acesteia", sustin mai multi analisti economici si reprezentanti ai mediului de afaceri.
Practicienii in insolventa nu sunt de acord cu modificarea legii in forma propusa
Recent, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), Arin Octav Stanescu, a declarat ca organizatia pe care-o reprezinta nu este de acord cu majorarea termenului de solicitare a declansarii procedurii juridice sau cu stabilirea noii valori-prag (minime) a creantei. Potrivit acestuia, "numarul firmelor nou-intrate in insolventa de la inceputul anului 2010 si pana in prezent este de aproximativ 10.000 de companii". "Dintre acestea, aproape 1/4 au solicitat singure deschiderea procedurii, iar in 2009 creditorii au reusit sa recupereze numai 200 de milioane de euro sau 8% din totalul masei credale, care a insumat 2,5 miliarde euro. Acest fapt denota o disproportie uriasa intre datorii si recuperare", a declarat presedintele UNPIR. In concluzie, se poate afirma ca, potrivit analistilor si celor ce activeaza in mediul de afaceri, noile prevederi legislative vor determina cresterea numarului de cazuri de insolventa (mai ales a celor la initiativa debitorilor, care doresc sa profite de cele 270 de zile necesare solutionarii juridice a situatiei). Aceasta va avea ca efect exacerbarea blocajului financiar si, eventual, intrarea in insolventa inclusiv a creditorilor, ce nu-si mai pot recupera creantele la timp, acumuland, la randul lor, numeroase datorii. Informatii suplimentare, la www.cdep.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter