Pentru societatea INR Management Real Estate, implicata in dezvoltarea proiectului imobiliar Silver Mountain din Poiana Brasov (evaluat la peste 300 milioane de euro), magistratii sectiei a VII-a Civile a Tribunalului Bucuresti au admis pe 19 august 2013 cererea privind deschiderea procedurii generale de insolventa. Astfel, solicitarea a fost facuta de societatea aflata in dificultate financiara, noul termen de judecata in dosarul nr. 28062/3/2013 fiind acordat pentru 28 ianuarie 2014. Pana in acel moment, administratorul judiciar desemnat in acest caz, respectiv Euro Insol SPRL, este mandatat sa parcurga toate procedurile stabilite de actul normativ privind insolventa agentilor economici, managerii INR fiind obligati sa elaboreze si sa predea in cel mult 5 zile de la intrarea in insolventa lista preliminara a creditorilor, cu toate creantele acestora. Totusi, judecatorul sindic a permis ca procedeul de verificare a creantelor, respectiv de intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante sa se deruleze pana la 25 octombrie 2013. Decizia luata in Camera de Consiliu C3 a Tribunalului Capitalei poate fi atacata cu apel, in termen de 30 de zile de la comunicare, iar cei ce vor dori sa utilizeze aceasta cale de atac pot sa depuna cererea de deschidere a procesului tot la Tribunalul Bucuresti, sectia a VII-a Civila.
Remus Borza, implicat in reorganizarea firmei
Compania Euro Insol este detinuta de avocatul Remus Borza, care a gestionat si procesul de restructurare a Hidroelectrica si a fost desemnat administrator judiciar si in cazul altor investitori imobiliari care dezvoltau proiectele Asmita Gardens si Ibiza Sol. Potrivit unor informatii disponibile in acest moment, principalul creditor al INR Management Real Estate este constituit de Banca Comerciala Romana (BCR), ai carei reprezentanti incearca, in paralel cu derularea procesului de insolventa, sa vanda catre terti creanta in valoare de 378 milioane de lei pe care o detin asupra firmei. Conceput initial ca o mini-statiune in apropiere de Poiana Brasov, pe un teren cu o suprafata de 88 de hectare, proiectul Silver Mountain cuprinde actualmente cinci cladiri cu 200 de apartamente, un centru SPA si o zona comerciala. Primele probleme au inceput sa fie intampinate anul trecut, dupa decesul omului de afaceri Dan Fischer (Francu), proprietarul INR Management Real Estate, astfel incat in iulie 2013 familia acestuia a luat decizia de a preda pachetul integral de actiuni de la INR catre grupul de investitii financiare Uni-Asia Holding, cu sediul in Hong Kong. Practicianul in insolventa, coordonator al Euro Insol, a declarat ca urmareste ca „impreuna cu actualii actionari si cu principalul creditor (BCR), sa gasim sursele de finantare pentru a finaliza proiectul astfel cum a fost conceput in prealabil”.
Soarta Silver Mountain ramane incerta
La putin timp dupa preluarea integrala a Silver Mountain, Bogdan Gheorghiu, managing director al UNI-ASIA Group pentru Europa de Est, a explicat ca abordarea obiectivului va fi complet diferita fata de planul initial. „Silver Mountain a insemnat dezvoltarea unui proiect imobiliar de lux pentru persoanele cu venituri semnificative, insa aceasta conceptie nu mai este de actualitate. In conditiile existente pe piata, specialistii nostri sunt decisi sa relanseze proiectul intr-o forma cu totul noua, insa, inainte ca acest lucru sa fie posibil, un rol esential il va avea opinia principalului creditor (BCR), care poate sa devina partenerul nostru in acest demers. Dorim sa relansam proiectul, dar nu cu orice pret, ci doar daca din punct de vedere al profitabilitatii afacerii aceasta decizie va fi indreptatita”, a precizat Bogdan Gheorghiu. Astfel, noii actionari ar fi urmarit sa construiasca alte 1.000 de unitati locative, care sa se adauge celor 200 de apartamente din complexul existent, precum si sa edifice un hotel cu 800 de camere. Toate acestea s-ar fi intamplat numai daca banca finantatoare ar fi acceptat sa acorde fonduri suplimentare, prin modificarea contractului de credit semnat in 2009, potrivit caruia INR Management Real Estate a accesat un imprumut de 68,7 milioane de euro, la care s-au adaugat 21 de milioane de lei. Potrivit datelor oficiale, firma insolventa a realizat in 2012 o cifra de afaceri neta de 30,2 milioane de lei, a inregistrat pierderi de circa 25,3 milioane de lei, insa activele sale imobilizate valoreaza 250,3 milioane de lei, iar cele circulante 154,5 milioane de lei. Informatii suplimentare, la www.just.ro